​VIDEO Prima zi de școală sau grădiniță. Cum ne pregătim? Ce facem când copilul nu mai vrea la școală sau la grădiniță? Sfaturi practice de la psihoterapeuta Silvia Ungureanu

de R.F.     HotNews.ro
Vineri, 6 septembrie 2019, 16:11 DoctorH - Intreaba un Medic


Silvia Ungureanu
Foto: Hotnews
"Pregătirea pentru prima zi de școală sau de grădiniță nu începe cu o zi sau cu o săptămână înainte", spune Silvia Ungureanu, psihoterapeut, psihopedagog și logoped în cadrul Centrului de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare, intr-un interviu pentru HotNews.ro, în care explică cum se ajunge la refuzul de a merge la școală sau la grădiniță, "dacă merge dintr-un mediu complet controlat de noi, în care facem în locul lui, vorbim noi în locul lui, în momentul în care se trezește singur, cu persoane necunoscute, într-un spațiu necunoscut, cu copii necunoscuți, șocul s-ar putea să fie mai mare decât îl poate duce" și ce putem face în această situație.

Informația pe scurt:

  • Un copil ca să fie pregătit pentru școală, trebuie să fie autonom, astfel va avea mai multă încredere în sine și va putea să aibă grijă de el.
  • Dacă copilul este dependent de noi, se adapteaza mai greu, pentru că nu este obișnuit să stea cu alte persoane, să socializeze cu mulți copii.
  • Este important să avem grijă să îi vorbim despre școală într-un mod care să nu fie amenințător sau înspăimântător.
  • Este important să colaborăm cu învățătoarea, cu educatoarea și să întrebăm: "ce face copilul la grădiniță sau la școală?", "cum se înțelege cu ceilalți copii?", "este activ?", "vine și răspunde?", "are inițiative?", "se retrage, stă într-un colț?", "evită ceilalți copii?".
  • Când nu mai povestesc copiii ce se întâmplă la școală? Când copilul are o experiență de a fi criticat, de a nu fi lăsat să povestească până la capăt. Dacă suntem alături de el, indiferent ce se întâmplă, că a făcut o boacănă, că nu a fost ok ce a făcut și nu îl criticăm, nu îl punem la colț, nu îl pedepsim pentru că a făcut lucrul acela, avem șanse mai mari ca ulterior copilul să ne mai povestească.
  • Cele mai frecvente cauze referitoare la refuzul de a merge la școală sunt legate de anxietate, anxietate de separare, socială, de performanță.
  • Când copilul are un comportament de retragere, este mai inhibat sau pune prea multă presiune pe el, este important să se intervină cât mai repede.
Cum pregătim copilul pentru prima zi de școală sau de grădiniță și cum ne pregătim noi ca părinți? Și părinții au emoții și parcă retrăiesc prima zi de școală.

Silvia Ungureanu: Mai mult decât atât, proiectează și emoții pe care nu le-au avut în prima zi de școală, pentru că este cu totul altceva. Pentru copilul tău, de obicei, ești mult mai prezent decât ai fost pentru tine, pentru că atunci nu îți puneai atâtea probleme câte îți pui acum.

Pregătirea pentru grădiniță și pentru școală nu începe acum, începe după 2 ani. Un copil ca să fie pregătit pentru școală, trebuie să fie autonom, iar aici este acea pregătire care se face. Pe măsură ce copilul devine mai autonom, el va avea mai multă încredere în sine și va putea să aibă grijă de el.

Dacă îl ținem tot timpul sub un clopot de sticlă și încercăm să facem lucruri în locul lui sau încercăm să îi accesibilizam în exces anumite lucruri sau accesul la anumite lucruri, copilul se așteaptă ca acele lucruri să fie făcute de noi, dar în același timp începe să creadă și că el nu poate să facă. Dacă nu poate, intervine sentimentul de neputință, care este unul dintre cele mai urâte și mai neplăcute cu care ne confruntăm și noi ca și adulți, iar la copil este de asemenea foarte neplăcut.

Când este un copil independent?

Silvia Ungureanu: Să fie independent înseamnă să se îmbrace singur, să mănânce singur și nu să așteptăm ca la grădiniță să învețe lucrurile acestea, ci să facem noi cât putem de mult, pentru că în momentul în care noi începem să îi cerem să facă lucruri care stau în puterea lui să le facă, el va începe să încerce și lucruri noi, va prinde curaj să facă lucruri pentru că știe că suntem acolo în caz că are o problemă. Va simți un sentiment intens de bucurie pentru că a reușit să facă un lucru pe care înainte nu îl făcea, pe care ne-a văzut pe noi că îl facem și nu știa că poate și el să îl facă și atunci crește încrederea în el și crește încrederea că va putea să facă față unor situații noi, iar grădinița și școala categoric sunt situații noi.

Putem să îi povestim copilului despre ce se va întâmpla la grădiniță sau la școală, dar putem să îi povestim doar din ce credem noi, din experiența pe care am avut-o noi, dar nu știm cu ce se va confrunta el acolo și atunci în momentul în care începem să îl pregătim pe copil pentru școală atunci acest lucru se întâmplă cu mult timp înainte, tatonăm ca să spunem așa și începem să vorbim mai mult despre lucrul acesta pe măsură ce momentul se apropie.

Este important să avem grijă să îi vorbim într-un mod care să nu fie amenințător sau înspăimântător pentru copil și în momentul în care reușim acest lucru există șanse mari să se adapteze ușor la grădiniță sau la școală, dacă însă facem lucrurile înainte cu o săptămână înainte de a începe grădinița sau școala s-ar putea să nu fie suficient.

Adaptarea diferă de la copil la copil. Dacă copilul este autonom, șansele sunt foarte mari ca el să se adapteze mai ușor, dacă copilul este dependent de noi, atunci șansele ca el să se adapteze mai greu vor fi mai mari pentru că nu este obișnuit să stea cu alte persoane, să socializeze cu foarte mulți copii.

Cum se ajunge la refuzul de a merge la școală sau la grădiniță? Ce ar trebui să facem și ce nu ar trebui să facem?

Silvia Ungureanu: Conteaza partea aceasta de a îl învăța cu copiii, de a îl ajuta să socializeze, de a îl învăța cum să socializeze, cum să inițieze apropierea de un copil, cum să reacționeze în cazul în care ceilalți copii reacționează într-un fel cu care el nu este obișnuit. Aceste lucruri îl ajută pentru că îi oferă modalități de a face față, îl învață să știe ce să facă în situațiile respective. Altfel, dacă merge dintr-un mediu complet controlat de noi, în care noi îi accesibilizam totul, suntem acolo și facem în locul lui, facem în locul lui și relația cu copiii, adică în loc să îl lăsăm pe el să vorbească, vorbim noi în locul lui, în momentul în care se trezește singur, cu persoane necunoscute, într-un spațiu necunoscut, cu copii necunoscuți, șocul s-ar putea să fie mai mare decât îl poate duce.

Și atunci există riscul să nu mai vrea la grădiniță, la școală, să se retraga și de acolo incepe greul.

Cum resimt copiii aceste schimbari?

Silvia Ungureanu: Imaginați-vă că vă schimbați locul de munca. Prima lună va fi de acomodare. Chiar dacă v-ați dorit să vă schimbați locul de muncă și vă doriți acel job și e totul în regulă, sunteți pregătită sunteți adultă, știți deja cam cu ce o să vă confruntați, un copil nu știe, știe din poveștile noastre, din ce am crezut noi că se va întâmpla.

Ce putem face ca să îl ajutăm este să fim alături de el și când alegem grădinița sau școală, să fim atenți la profesorul cu care va sta educatorul, învățătorul cu care va sta copilul, pentru că aceea este persoana căreia dumneavoastră îi transferați încrederea, încrederea dumneavoastră că cu el copilul va fi în regulă și încrederea copilului că acea persoană este persoana de referință la care el se poate duce pentru a cere ajutor.

Și de asemenea în momentul în care mergem prima oară la grădiniță sau la școală este important să mergem să cunoaștem spațiul. Acest lucru se poate face fie împreună cu părintele, fie cu educatorul, învățătorul care să îi prezinte grădinița, școala, să îi spună unde este toaleta, să îi spună la cine poate să apeleze în caz că are vreo nevoie, ca să controleze cât de cât spațiul nou în care se mișcă.

Este înspăimântător să fii într-un spațiu nou în care nu știi nici măcar unde este toaleta și uneori copilul poate să nu știe cum să ceară la toaletă.

Cu ce situații deosebite v-ați întâlnit?


Silvia Ungureanu: Am întâlnit copii care la școală sau la grădiniță sunt copii model, iar acasă devastează totul nu se mai întâmplă nimic și părinții sunt debusolați, nu înțeleg pentru că acasă nu ascultă de nimeni și de nimic, iar la școală sau la grădiniță sunt perfect adaptați, nu ies din cuvântul educatorului, fac ce li se spune, sunt copii cu care învățătorul sau educatorul se laudă, le spun ce bine îi merge , iar acasă ei se întâlnesc cu alți copii. Cauza este că educatorul sau învățătorul a pus niște limite de la început și a știut cum să le introducă în așa fel încât copilul să le înțeleagă și să le respecte, plus de asta acolo mai sunt și alți copii care respectă și ei aceleasi reguli și văd că și ceilalți fac același lucru, nu e un lucru care li se cere doar lor și este posibil ca acasă să nu existe consecvență în stabilirea și în păstrarea anumitor limite anumitor reguli pot să fie reguli discriminatorii, adică eu am voie să mă joc pe telefon, dar tu nu ai voie și atunci copilul întreabă "de ce?", "de ce doar eu nu?", "de ce e regula doar pentru mine?" , "nu e corect!" , pentru că copii au simț al dreptății înnăscut, ca să spun așa.

Ce întrebări să punem educatorului sau învățătorului pentru a ne asigura că copilul se adaptează la noul mediu?



Silvia Ungureanu: E important să colaborăm cu învățătoarea, cu educatoarea și să întrebăm: "ce face copilul la grădiniță sau la școală?", "cum se înțelege cu ceilalți copii?", "este activ?", "vine și răspunde?", "are inițiative?", "se retrage, stă într-un colț?", "evită ceilalți copii?", pentru că sunt și copii care nu se plâng, stau acolo în banca lor, stau retrași, nu interacționează, dar dacă nu pune probleme, nimeni nu știe ca el nu este foarte ok.

Uneori, se întâmplă și ca educatorul și învățătorul să fie mulțumiți că nu fac probleme și să nu semnaleze, să spună "copilul este ok". Părintele nu știe, pentru că, dacă nu îi semnalează nimeni, crede din nou că este ok și e important să întrebăm și copilul, să ne povestească ce se întâmplă, dar să nu semene cu un interogatoriu.

Să îl lăsăm să ne povestească liber, să nu punem foarte multă presiune. Atunci când copilul vede că suntem foarte dornici să aflăm, să știm cât mai multe din ce s-a întâmplat acolo, s-ar putea să se oprească din a povesti. Dar, lucrul ăsta se întâmplă de multe ori și atunci când copilul are o experiență de a fi criticat, de a nu fi lăsat să povestească până la capăt, atunci când părintele nu este de acord cu anumite comportamente și e important să știm sa îl lăsăm să povestească, chiar dacă noi am vrea să intervenim sau nu suntem de acord cu ceea ce a făcut.

Să empatizăm un picuț cu el, să spunem, "da, înțeleg ce ți s-a întâmplat, cred că și eu m-aș fi simțit la fel" sau să îl întrebăm înainte "cum te-ai simțit?", "ce te-a făcut să reacționezi așa?" și să îi validăm trăirea, "da, și eu în situația ta cred că m-aș fi simțit la fel" și abia după aceea să căutăm împreună soluții sau alte modalități de a reacționa decât cele pe care le-a avut copilul, pentru că uneori poate nu sunt cele mai potrivite, dar dacă suntem alături de el, ne simte că suntem alături de el și că îl sprijinim, indiferent ce se întâmplă, că a făcut o boacănă, că nu a fost ok ce a făcut, dar suntem acolo și nu îl criticăm, nu îl punem la colț, nu îl pedepsim pentru că a făcut lucrul acela, avem șanse mai mari ca ulterior copilul să ne mai povestească, altfel, dacă noi venim și îi spunem, "n-ati fost ok", "cum de ai putut să faci așa?", "cum de ai lovit?", îl certam ca și cum copilul poate și știe să facă din start.

E nevoie de timp pentru a învăța să ne recunoaștem și să ne gestionam emoțiile, iar uneori reacționam instinctiv și ca să intervenim trebuie să putem afla și nu aflăm dacă îl criticăm Dacă ne vede că suntem supărați după ce ne-a povestit ceva ce s-a întâmplat la școală sau la grădiniță, ca suntem supărați pe el, atunci încearcă să ne protejeze și nu ne mai povestește și aflăm de la învățători sau de la alte persoane sau de la alți copii.

Care sunt dificultățile care apar cel mai des legate de integrarea și adaptarea copilului?

Silvia Ungureanu: Cele mai frecvente cauze referitoare la refuzul de a merge la școală sunt legate de anxietate:
  • anxietatea de separare, despărțirea de părinți care intervine mai ales la preșcolari, dar se poate întâmpla și la școlari, la școlarii mici mai ales.
  • anxietatea socială, legată de relaționarea cu colegii, de fenomenele de tip bullying care se întâmplă și sunt din ce în ce mai des semnalate, pentru că de întâmplat s-au întâmplat și înainte, dar acum sunt mai des semnalate în școli.
  • anxietatea de performanță, care este setata de către părinți, fără să vrea, atunci când le spun copiilor că pot mai mult, că dacă au luat acum "Bine", data viitoare poate iau "Foarte Bine" și care în timp duce la o presiune pe care copilul o pune pentru a obține performanța mai mare.
Mai sunt dificultăți școlare legate de teme, de situații în care copil este ascultat sau sunt teste și iarăși acest lucru trebuie discutat și gestionat cu ajutorul învățătorului în primul rând, dar și acasă în familie, pentru că atitudinea familiei este foarte importantă, acolo copilul se formează.

Dacă avem părinți care performeaza foarte bine, implicit copilul va prelua și el această dorință de a fi cel mai bun. Nu este greșit, doar că pentru copil va fi mai greu la început și presiunea pe care o va pune pe el va fi foarte mare.

Ar mai fi relația cu educatorul sau învățătorul, care este cea mai importantă. Stiu copii și cred că cu toții am învățat de multe ori de dragul profesorului, dacă îmi place de educatorul sau învățătorul meu, pot să fiu mai prezent acolo. Dacă însă ma simt discriminat sau simt că nu mă place sau am o problema legată de tonul vocii pe care îl folosește, de felul în care interacționează cadrul didactic, nu neapărat cu mine, dar cu alți copii, poate să mă influențeze acest lucru și să devin fie mai compliant, de frică , fie să nu mai vreau la școală și să mă tem să merg în acel mediu care poate fi considerat amenințător pentru mine.

De aceea este importantă păstrarea conectării cu copilul a părintelui, în așa fel încât copilul să poată să vină să îi spună și să nu se teamă să îi spună, să nu se teamă că părintele va ține partea cadrului didactic, e important să mergem și să vedem ce se întâmplă acolo și să rugăm învățătorul, educatorul să țină sub observație copilul și să ne spună mai multe amănunte despre ce face el acolo.

În cazul în care lucrurile nu merg bine, vedem că copilul are un comportament de retragere, este mai inhibat sau pune prea multă presiune pe el, să apelăm la consilierul școlii în primă instanță, iar dacă vedem că lucrurile nu se îmbunătățesc suficient, să apelam la un specialist, care să poată să îndrume atât părintele, pentru a ști cum să pună problema, ce să spună, ce să nu spună, cum să îl ajute pe copil, să îi fie mai ușor, cât și copilul. Este important pentru că cu cât se intervine mai repede, cu atât este mai bine pentru toată lumea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















5361 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version