INTERVIU Gabriel Diaconu: Infracțiunea nu are loc niciodată din cauza victimei. Infracțiunea are loc din cauza agresorului

de R.F.     HotNews.ro
Vineri, 17 mai 2019, 19:03 DoctorH - Intreaba un Medic


Gabriel Diaconu
Foto: Hotnews
Violul este crimă sexuală, are loc un asasinat când violezi persoana, anume îi asasinezi sinele. Victima este deposedata de drepturi și libertăți, nu mai este tratată ca o ființă umană. Oamenii își imaginează că poate doar un anume prototip de femeie este pasibilă să devină victimă de viol, în fapt acest lucru este neadevărat, explică Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, într-un interviu pentru HotNews.ro.

Interviul, pe scurt:

  • Infracțiunea nu are loc niciodată din cauza victimei. Infracțiunea are loc din cauza agresorului.
  • Legislația în România: Actul sexual neconsimțit în interiorul cuplului nu este neapărat rapid vizibil sau încadrabil de lege.
  • Situație: Femeia a fost agresata fizic, psihic, emoțional, sexual și cu toate acestea a perseverat în a sta cu persoana respectivă și întrebarea este de ce continuă femeile respective să stea în astfel de relații?
  • Cine sunt victimele? Oamenii își imaginează că poate doar un anume prototip de femeie este pasibila să devină victimă de viol, în fapt acest lucru este neadevărat.
  • Efectele: Victima care tocmai a ieșit dintr-un cuplu toxic are dificultăți în a lua decizii de la cele mai simple, ''cu ce să mă îmbrac sau ce să îmi cumpăr de la magazinul din colț''.
  • Cine sunt agresorii? Viitorul prădător sexual de cele mai multe ori vine dintr-un mediu familial care este destructurant pentru psihologia unui copil, din familii dezorganizate în care a existat violență fizică, inclusiv violență fizică asupra minorului.
  • Importanța educației sexuale: Cum răspundem la argumentul că ''educația sexuală înseamnă că copiii chiar își vor începe viața sexuală, odată ce vor auzi vorbindu-se despre sex, vor și face sex''?
  • Fiecare femeie din România este la un grad de libertate de o femeie care a fost agresata, adică are o prietenă care știe pe cineva care a suferit o agresiune sexuală sau agresiune fizică. Fenomenul este larg răspândit și asta înseamnă în același timp că femeile sunt descurajate să își ridice vocea încât să își revendice niște drepturi.
  • Traseul legal. Practic, ce se întâmplă cu o femeie după ce a fost violată?


De ce apare abuzul sexual?

Gabriel Diaconu: Sunt multe teorii care caută să surprindă sau să explice cât mai mult din astfel de infracțiuni, dar, probabil că, independent de modelul pe care îl aplici, sunt două variabile universale: noțiunea de context și apoi ceea ce se numește oportunitate.

Abuzul sexual nu pleacă neapărat dintr-o patologie psihiatrica, ci pleacă doar cumva tangențial dintr-o stare particulară psihică numită devianță. Anormalitatea în psihiatrie nu este tot timpul sau invariabil de domeniul patologicului, anume al bolii.

Imi pare, ca o paranteză, că unul dintre păcatele moderne ale psihologiei și ale psihiatriei este că pe undeva creează falsa impresie că, vezi doamne, agresorul este bolnav și victima este sănătoasă și atunci este cumva o inegalitate. Evident, când te uiți la context, poate că într-adevăr contextul surprinde și o stare psihică anormală sau devianta, dar să nu uităm de oportunitate, pentru că oportunitatea este cumva acea intersecție la stânga sau la dreapta, evident că persoana dacă e bolnavă ar putea sa facă prima la stânga, să meargă să vadă un medic, nu e obligatoriu să abuzeze sexual pe nimeni doar pentru că are o particularitate psihică.

Oportunitatea în sens negativ spune că există de partea agresorului această presiune de a acționa, de a trece la act, dar, pe de alta parte, există și proximitatea victimei.

Mulți oameni, când vine vorba de viol, în interpelarea și interpretarea unui viol vor spune "uite aici intervine culpa victimei", "ce a căutat la ora X în parcul Y sau în apartamentul Z sau în preajma personajului T.

Fapt este că, și asta e o chestiune care ar trebui reluată din nou și din nou pentru înțelegerea acestui fenomen: infracțiunea nu are loc niciodată din cauza victimei, este o cacofonie logica. Infracțiunea are loc din cauza agresorului. Tocmai asta observă și legea, anume că persoana, pana la proba contrarie, are luciditatea de a decide, dar acționează în virtutea unor porniri, în virtutea unei deviante, în virtutea unei anume psihopatologii poate în context și cu oportunitate.

Când apare o știre despre un viol, in foarte multe comentarii se blamează victima: ''de ce nu vorbesc femeile?'', ''de ce se trezesc peste 2 ani să denunțe un viol?'' sau când are loc în cuplu ''de ce rămâne in relație?'' Cum se pot explica aceste prejudecăți?

Gabriel Diaconu: Oamenii își imaginează că poate doar un anume prototip de femeie este pasibila să devină victimă de viol, în fapt, acest lucru este neadevărat.

Orice femeie aflată într-un context și în proximitatea unui prădător sexual care configurează o oportunitate ar putea să devină victima de viol. Cine a vorbit cu supraviețuitori ai unor crime sexuale va fi aflat că la momentul la care s-a întâmplat faptul, aceste persoane nu aveau nimic deosebit în personalitatea lor, în comportamentul lor, inclusiv în geografia lor, erau oameni ca mine și ca tine, erau persoane de bună credință.

Acum, evident că fenomenul este multi stratificat și aici, de exemplu, o sub dimensiune sau o sub ramificație a violenței sexuale este violența în cuplu , anume violența sexuală în cuplu atunci când victima este poate chiar soția sau partenera de viață a agresorului.

Aici, lucrurile dintr-o dată capătă o altă cromatică, din perspectiva comportamentului, pentru că spre exemplu, evident intervine scenariul cultural. Sunt societăți în care femeia, spre deosebire de o vacă, are o minimă identitate și uneori în societatea respectivă vaca poate că-i chiar mai prețioasă decât femeia. Se așteaptă de la femeie să își îndeplinească toate sarcinile și femeia nu are liber arbitru. Se așteaptă de la femeie că nu are voie sa spună 'nu' și așa mai departe. Aceste culturi mutilante pentru femeie nu înseamnă că justifică faptele, doar ca s-ar putea sa creeze un văl mai permisiv pentru agresor.

România nu este una dintre aceste țări, este un stat de drept care are și o constituție și coduri penale și civile.

Ironia face ca în aceste coduri încă să nu fie foarte bine definit violul conjugal, cu alte cuvinte, dacă nu este însoțit de violență, actul sexual neconsimțit în interiorul cuplului, în interiorul mariajului, nu este neapărat rapid vizibil sau încadrabil de lege.

Pe de altă parte, oamenii pe care ni-i alegem ca parteneri se presupune că și noi la rândul nostru ni i-am ales în libertate și cu deplină cunoaștere a caracterului, personalității celuilalt și aici într-adevăr literatura abundă în situații în care femeia a fost agresata fizic, psihic, emoțional, sexual, poate, și cu toate acestea a perseverat în a sta cu persoana respectivă în ciuda tuturor dovezilor că acel om va recidiva și întrebarea este de ce continuă femeile respective să stea în astfel de relații și răspunsurile sunt statistic cuantificabile, nu știu cât de mult reflectă adevărul, pentru că evident fiecare persoana are motivația ei dinăuntru.

Din afară putem să spunem, spre exemplu, luăm la întâmplare un nume, Viorica stă cu bărbatul ei Marcel pentru că nu are serviciu sau nu are educație sau îi este rușine sau se gândește că dacă va divorța ce o să spună lumea, sau Viorica poate că are copii, poate că are copii minori și se gândește că dacă s-ar separa de partenerul ei prin procesul foarte lung de divorț, custodie nu va reuși să scape niciodată, sau poate că Viorica s-a dus și a făcut plângere la poliție, poate că persoana care i-a ascultat plângerea nu a fost neapărat empatica sau nu i-a dat neapărat soluții rapide, poate că, dimpotrivă, a persiflat-o, poate că a luat-o în neserios, poate că a glumit pe seama ei.

Trăim într-o lume în care narativele agresorilor și ale victimelor diferă foarte mult și narativa comunitară iarăși diferă foarte mult, pentru că, spre exemplu, dacă am avea o sensibilitate și o empatie un pic mai aduse la zi, per anum 2019, poate că ar fi mai puține victime de violență domestică.

Aici e un iceberg, da, în România un procent nefiresc de mare, anual, undeva de ordinul zecilor de mii, aproape o sută de mii de femei sunt victime ale violenței domestice, dintre acestea nu știm cât la suta dintre ele sunt și victime de crimă sexuală și insist asupra acestui termen, de crimă sexuală pentru că are loc un asasinat când violezi persoana, anume îi asasinezi sinele, persoana respectivă rămâne marcată de multe ori la distanță de zeci de ani după eveniment și traiectoria ei de viață este impactată, de multe ori ireversibil, ar fi putut să fie poate că aici, în urma violului observ că traiectoria ei de viața este cu totul pe alt palier.

Genul acesta de violență, când spunem că are o dimensiune criminală, ne uităm la victimă și prin filtrul transformării ei, ea este deposedata de drepturi și libertăți, psihologia ei se transformă, ea nu numai că nu mai este tratată ca o ființă umană, dar este pusă și în fața unei asemenea rușini, unei asemenea umilințe, încât sistemul ei de alegeri este vulnerabilizat.

Când vorbești cu victima care tocmai a ieșit dintr-un cuplu toxic, vei observa că de multe ori persoana respectivă are dificultăți în a lua decizii de la cele mai simple, cu ce să mă îmbrac sau ce să îmi cumpăr de la magazinul din colț, persoanele acestea au nevoie de suport susținut și prelungit de multe ori în asumarea unei identități autonome, pentru ca au fost înlănțuite, au fost asasinate caracterial, uneori pe parcursul a zeci de ani și și-au însușit, dacă vrei, personalitatea, victimologia din fantezia agresorului. Asta-i partea care este într-adevăr curioasă, că, de multe ori, victimele unor oameni care au profunde tulburări de comportament și de dinamică sexuală își însușesc într-un gen de folie a deux, fantasma umilitoare a agresorului, ele chiar cred că sunt femeile pe care agresorul le violentează, când de fapt este doar o acțiune cu copleșire a lui prin care el își proiectează psihologic ideile lui de umilință și de dominare asupra unei victime de oportunitate.

Putem recunoaște un agresor sexual? Care ar fi profilul psihologic?


Gabriel Diaconu: Când te uiți la statisticile despre viol, vei observa ca majoritatea violatorilor nu sunt recidiviști, drept urmare, revenind la context și oportunitate, majoritatea dintre ei ajung în atenția legii după un act care a fost făcut cu impulsivitate, în interiorul poate a unui caracter particular și a unei personalități cu un anume profil pe care îl pot povesti, dar nu știu dacă la un first time offender, ofensator la prima lui faptă, merită luat în considerare, mult mai interesant este să observ personale care recidivează. De ce zic că este mult mai interesant, pentru că ar trebui să atrag atenția legiuitorului nu doar cu privire la pedepse, dar și la programe de reabilitare și la posibilitatea de a il reabilita.

Acest subset de agresori sexuali este mult mai bine definit, mult mai bine nuanțat, persoanele astea au o traiectorie de viață care începe încă din copilărie să-și arate treptat mugurii patologici, înaintea vârstei chiar de 12 ani. Persoanele ăstea încă dinainte de vârsta de 12 ani manifestă o sexualitate precoce, dar ineficientă cumva, amputata, nu sunt persoane foarte populare, nu sunt persoane care să aibă mulți prieteni, sunt persoane de multe ori retrase care au atacuri de panică anxietate, care au o violență îndreptată împotriva obiectelor, animalelor, care de multe ori au tulburări sfincteriene până la vârste mai avansate, ce știu eu, 9,10, 11 ani, care vin din familii dezorganizate în care a existat violență fizică, inclusiv violență fizică asupra minorului.

Viitorul prădător sexual de cele mai multe ori vine dintr-un mediu familial care este destructurant pentru psihologia unui copil, dar încă devreme învață să își reconstruiască stima de sine prin sexualitate, sexualitatea asta nu este neapărat ostentativă, este compulsiva și predilecta, o face cu predilecție.

Raportul acestor oameni în copilărie, adolescență cu alți băieți sau cu sexul opus, cu fete este compulsiv și punctual, ei sunt de obicei tăcuți, disimulează foarte bine în situații sociale, performanța lor academică este de obicei mediocră, dar există în literatură și narative despre oameni altfel foarte bine pregătiți și cu un iq mult peste medie care au ajuns să comită viol în serie uneori dublat și de crimă. În schimb, în primele lor încercări sexuale vor internaliza de o manieră extrem de sanguinolentă eșecul.

Acești oameni au un eșec de a dezvolta încă de la început relații sexuale normale cu un partener și atunci, pe de o parte internalizează eșecul, pe de altă parte proiectează foarte mult cu agresiune responsabilitatea în afară, este o mască pe care o pun viitoarelor lor victime, anume că este vina victimei, că agresorul nu obține satisfacție sexuală sau că nu obține potenta sexuală sau că nu obține o integritate sexuală.

Vorbind cu acești oameni constați ca fantasmologia lor este dominată de o imagine a femeii care este lipsită de compasiune, dar mai mult decât atât, femeia este văzută de ei ca un gen de obiect, nu are repere al umanității, sunt capabili, în mod ironic, acești oameni să aibă un animal de companie, să aibă o înțelegere a omului în relație cu natura foarte empatogena, dar cand vine vorba despre femei, este un obstacol.

Riscul de recidivă pleacă din natura, de data asta, patologică a sexualității lor care este identificabila, poate diagnosticabila psihiatric, dar din păcate și vezi tu aici psihiatria comite un păcat, medico legal sunt descrise sute de parafilii, prin parafilii înțeleg tulburări ale comportamentului sexual plus, minus însoțite de luciditatea celui care suferă de o parafilie cum că e o devianta, sunt undeva descrise la 350 și ceva, printre care actualele clasificări ale bolilor psihice rețin undeva doar la un 8, 9 , chestiune care ar trebui să ofere pauză inclusiv psihiatrilor, pentru ca dintre acele 8, 9 parafilii care sunt diagnosticabile pe codurile actuale, unele dintre ele se intersectează cu domeniul juridic, altele nu, unele dintre ele sunt considerate în același timp infracțiuni, altele nu, cu unele te întâlnești medical din păcate abia după ce se săvârșește o infracțiune, cu altele nu, și evident că poate cel mai vizibil este nu neapărat violul, cât abuzul sexual al minorilor, cu alte cuvinte ceea ce în popor se vorbește a fi pedofilia.

Fenomenul este mult mai nuanțat și mult mai complex, pentru că, spre exemplu la fel ca și oricare altă parafilie și pedofilia este o tulburare psihică, în care persoana experimentează sau nu disconfort la anumite gânduri, fantezii și predilecții, dar are liber arbitru. În schimb, admițând ipotetic că ai fi un pedofiliac și am avut din păcate pot să zic cu ghilimele experiența o dată sau de două ori să cunosc astfel de oameni care aveau pulsiunea de a atinge un copil sau de a se manifesta sexual în compania unui copil, dar nu făcuseră niciodată, în schimb gândul că ar vorbi cu cineva despre asta era covârșitor, dar și că persoana respectivă ce o să facă dacă eu îi spun așa ceva se va duce la poliție și eu am sa ajung la închisoare. Vorbim de o clasă foarte particulară de oameni, cei care au in general parafilii, unii dintre ei pe care îi regăsești în zone foarte gri societale, fetiș, tabu și așa mai departe, pe alții poate că îi găsești inclusiv într-o populație delincventa, la pachet cu alte manifestări deviante și mai sunt unii pe care îi găsești post factum, după săvârșirea unor fapte de violență.

Căsătoria implică un acord sexual implicit în România, dacă te-ai căsătorit nu trebuie să spui nu?

Gabriel Diaconu: În primul și în primul rând ar trebui să clarificăm dacă te referi la căsătoria administrativă în fața unei instanțe laice sau cununie. Diferă pentru că, spre exemplu, nu apare nicăieri în codul civil că în momentul în care semnezi în fața primarului, te angajezi că vei fi disponibil sexual nediscriminat, nu apare chestiunea aceasta.

În schimb, în dogma religioasă apare și este cumva sugestiv explicitat că femeia este supusă bărbatului, există o inegalitate. De la caz la caz, de la preot la preot, mai ales dacă sunt persoane care sunt informate din universul în care eu spre exemplu funcționez profesional, vei vedea că sunt preoți care fac mici addenda, adică fac mici note de subsol cu privire la ce înseamnă de fapt supușenie, pentru că în același timp preotul vorbește și despre responsabilitatea bărbatului de a-și respecta femeia, adică supunerea nu vine la pachet cu dominația bărbatului, nu rezultă din supunerea femeii că bărbatul are un pașaport în alb pentru orice îi trăsnește lui prin cap.

În schimb, nici laicul și nici sacrul nu reușesc să surprindă viața oamenilor, când zic viața oamenilor ma refer la felul în care suntem educați în intimitate în România și adevărul gol goluț este că nu suntem minim alfabetizați educațional cu privire la sex și sexualitate. Spre exemplu, când am propus introducerea educației sexuale în școli, foarte mulți oameni s-au scandalizat cum că aș fi militat pentru introducerea pornografiei cu adulți sau copiilor.

Referitor la educație sexuală cel mai des am auzit acest contraargument: ''dacă introducem educația sexuală, copiii chiar își vor începe viața sexuală, odată ce vor auzi vorbindu-se despre sex, vor și face sex''.

Gabriel Diaconu: Oamenii care accesează sau care oferă genul acesta de contraargumente o fac dintr-un principiu, dar și dintr-o naivitate, aș îndrăzni să propun, pentru că, pe de altă parte, știm un lucru care este fapt, care nu este teorie: încă de la naștere copilul este o ființă sexuală, atâta ca sexualitatea lui este cumva migratorie și nu include act sexual sau placere sexuală deliberata pe care într-un fel sau altul copilul să și-o ofere genital decât începând cu pubertatea, adolescența.

Imaginează-ți alternativa, cât de hilar și cât de simpatic, dar la fel de bine periculos sună să propunem că omul este ca un fel de vas la naștere, care este golit de sexualitate și la un moment dat, printr-un oarecare mecanism fantasmagoric, pe undeva în jurul vârstei de, ne-am dori noi să fie 18 plus ani, se pogoară cumva un eter în interiorul corpului și devine o ființă sexuata. Copiii devin inițiați sexual în România, apropo de informație aici, încă dinaintea vârstei de 8 ani. înaintea vârstei de 8 ani, evident că sunt informații care apar aici, acolo, oricât i-ai conține într-un glob de cristal, tot va permea ceva din sex, sexualitate în direcția lor.

Ce înseamnă atunci educația sexuală?

Gabriel Diaconu: Într-o bună măsură la o vârstă mică, o bună educație sexuală include un minim vocabular despre anatomia corpului uman, un minim vocabular despre diferența dintre dialog și rușine, pentru că revenim din nou la context și oportunitate.

Pentru mine, e o problemă că mamele și tații din România introduc în mintea copiilor undeva, nu contează neapărat vârstă, rușinea cu privire la anumite părți ale corpului, rușinea cu privirea la anumite interacțiuni cu părți ale corpului, astfel încât chiar dacă de la început poate că rușinea este negociată de copil, la un moment dat este ramforsată de părinte: ''nu pune mâna acolo!''. De multe ori, părintele îi dă peste mână copilului, de multe ori, părintele propune tot felul de scenarii dubioase, fantasmagorice. Faptic, în schimb, lumea de mâine este o lume profund tehnologizata în care educația sexuală este despre siguranță în navigarea pe internet, despre negocierea jocurilor copil cu copil la vârste diferite.

Cred ca foarte multe femei cunosc alte femei abuzate psihic, sexual, fizic sau au auzit de la cineva despre o femeie abuzata. Poate fi o prietena, o cunostinta, cineva mai in varsta sau o tanara. Cand persoana respectiva este apropiata, cum poti practic sa o ajuti? Uneori poate nu stii ce sa zici, ce sa faci.

Gabriel Diaconu: Uite, eu am sa plusez, eu cred că fiecare femeie din România este la un grad de libertate de o femeie care a fost agresata. Atenție la ce am zis! Fiecare femeie din România și sunt undeva la 4 milioane și jumătate de femei în România este la un grad de libertate, adică are o prietenă care știe pe cineva care a suferit o agresiune sexuală sau agresiune fizică, dă-ți seama de ramificația unei astfel de propuneri, asta înseamnă că fenomenul este larg răspândit și asta înseamnă în același timp că femeile sunt descurajate să își ridice vocea încât să își revendice niște drepturi.

În astfel de situații, să știi că se detașează cam doua tipuri de prieteni în general și prieteni în particular, sunt unele care, să zicem, sunt foarte mămoase, foarte acomodante emoțional și apoi am întâlnit niște femei absolut splendide care au un simț practic foarte bun, care la modul cel mai direct ajută victima și o susțin prin demersul ei de a-și relua sau de a-și lua înapoi identitatea pierdută.

Ar trebui să avem la fiecare cameră de gardă, a fiecărui mare spital de urgență din România o asistentă care să fie special antrenată în tot ceea ce înseamnă natura violului și ar trebui să avem ceea ce se numesc rape kits, adică kit-uri de documentare rapidă a unui viol care ajunge la camera de gardă. Noi nu avem nici pe departe.

Ce avem în schimb? Avem victima care acum a fost violată, se duce și depune plângere la poliție, poate 2, 3 ore mai târziu, poliția timp de 3, 4 ore interoghează victima, după care victima trebuie să ajungă la institut de medicină legală pentru recoltarea de probe biologice, unde mai stă și acolo 2, 4 ore, după care se termină prima zi. După care, rezultatele la expertiză poate ca durează câteva zile sau poate ca vin în câteva săptămâni, poate că dosarul de pe masa procurorului de caz va ajunge în următoarele 90 de zile în fața unei instanțe sau nu. Timpul mediu de rezolvare a unui viol în România este de ordinul anilor. Tu nu poți ca victimă să îți suspenzi viața pentru niște ani. De multe ori, violatorii sunt judecați în stare de libertate sau după o perioadă de arest preventiv sunt întorși comunității.

Singura chestie bună pe care poți să o argumentezi este că mai nou avem un registru al ofensatorilor sexuali, dar care deocamdată include doar persoanele care au fost condamnate definitv pentru infracțiune sexuală, dar nu există cumva în acest registru și acei ofensatori care sunt cuprinși în dosare aflate în derulare, pe un gen de listă de alarmă.

Mi s-a întâmplat, spre exemplu, să am situații în care victima de viol a fost în mod injust confruntată cu agresorul, deși nu ar trebuit să se întâmple chestiunea asta și ulterior agresorul a hărțuit victima și a descurajat victima să continue procesul legal. Au trecut anii și persoana respectivă a ajuns la mine ca pacient psihiatric, pentru că, evident, a fost profund afectată de ceea ce i s-a întâmplat. Deci, legiuitorul nu privește victima cu maturitate, ci cu tendențiozitate, mă refer la procurori polițiști, judecători, avocați, totul până la infracționalitate sexuală, aici ne pierdem în atât de multă literatură și atât de puțină consistență.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















21065 vizualizari

  • -15 (25 voturi)    
    RE (Vineri, 17 mai 2019, 20:15)

    simplex [utilizator]

    Infracțiunea nu are loc niciodată din cauza victimei. Infracțiunea are loc din cauza agresorului.

    Violul ? Nu. Ai mult mai multe circumstante acolo. Dar e util sa simplifici.

    ""ce a căutat la ora X în parcul Y sau în apartamentul Z sau în preajma personajului T."

    Si nu sunt intrebari legitimie. ? "Victima" poate cunostea pe T sau stia ce fel de personaj este sau poate a vrut sa testeze apele sau sau ... e important sa pui intrebari.

    ''de ce se trezesc peste 2 ani să denunțe un viol?''
    Pentru ca inca nu e folositor atunci. Poate ii da bani, poate e folositor inca.

    "Oamenii își imaginează că ... " da, ne imaginam ca si femeile pot fi agresori printre altele.

    "... violența sexuală în cuplu atunci când victima este poate chiar soția sau partenera de viață a agresorului."

    Sau chiar sotia poate fi agresorul. Culmea nu se discuta asta niciodata.

    Culmea cum un act fizic e mai mediatizat dar actele de violenta psihica pe care le poate inventa o femeie nu sunt atat de discutate. Hmm...

    Uneori cazurile de viol sunt asa cum se descrie alteori nu dar agenda aici e sa tratam orice victima cu incredere impliita. Sorry aici nu e America.
  • -11 (17 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Sâmbătă, 18 mai 2019, 20:02)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    ba mai e si din cauza victimei cateodata ...
    • +3 (3 voturi)    
      Victima poate facilita infractiunea (Duminică, 19 mai 2019, 11:27)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui nu conteaza cine zice

      Dar nu este din cauza ei. Nu ea a luat decizia comiterii infractiunii.
  • +4 (8 voturi)    
    cauza (Duminică, 19 mai 2019, 2:13)

    sorinnc [utilizator]

    Agresorul e de vina si e 100% blamabil.
    Nu strica insa masuri de precautie: de exemplu cand plecam de acasa incuiem usa desi daca e deschisa si intra hotul tot furt este.
    Cand trecem strada pe verde sau pe trecere de pietoni de vina este soferul daca ne calca dar totusi ne si asiguram inainte.
    Daca umbli singur cu buzunarele pline de bani sau singura in fusta scurta intr-un cartier rau famat riscurile de jefuire respectiv viol cresc.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version