Prostituatele din orasul german Bonn care lucreaza pe strazi noaptea trebuie sa aiba asupra lor un tichet in valoare de sase euro, pe care il vor achizitiona de la aparatele de taxare nou-amplasate in oras (asemanatoare celor de parcare), pentru a-si putea practica meseria, relateaza Reuters. Masura a fost lansata luni noapte, iar cele care nu platesc aceasta taxa risca amenzi ridicate din partea autoritatilor fiscale.

In Germania, prostituatele platesc impozit pe venit - al carui nivel variaza de la o regiune la alta - insa respectarea legii este mai dificil de aplicat cand vine vorba de femeile ce aleg sa practice aceasta meserie pe strada.

Primele "aparate de taxare pentru sex", de unde prostituatele pot cumpara un tichet de sase euro valabil pentru o noapte, va asigura ca impozitarea este corect implementata, a declarat un purtator de cuvant al primariei din Bonn.

"Inspectori trimisi pe teren le vor controla - nu in fiecare noapte, dar frecvent", a mai spus purtatorul de cuvant pentru Reuters.

Daca sunt prinse fara un tichet valid, prostituatele vor primi mai intai un avertisment, apoi o amenda, iar ulterior chiar o interdictie.

In Bonn lucreaza aproximativ 200 de prostituate. In urma protestelor locuitorilor, oficialii orasului au limitat zonele in care acestea pot opera la anumite cartiere.