Un bijutier israelian a fost jefuit de pietre pretioase in valoare de 2 milioane de dolari pe o strada din zona de nord a Hollywood-ului, anunta NBC. Masina in care se afla bijutierul a fost lovita de un alt autovehicul, din care au coborat barbati mascati. Acestia au spart geamul masinii israelianului si i-au furat un rucsac in care se aflau diamante in valoare de 2 milioane de dolari.

Barbatul a fost jefuit dupa ce isi vizitase un prieten in zona de nord a Hollywood-ului, incidentul petrecandu-se la un semafor.

Victima a incercat sa ii urmareasca pe agresori, insa le-a pierdut urma. Acestia nu erau inarmati, insa l-au amenintat pe barbat in momentul jafului.

Politia nu a reusit sa intocmeasca un portert al autorilor jafului, insa incearca sa dea de urma masinii acestora.