Un avion inchiriat de un broker din St. Louis a zburat marti deasupra Wall Street din New York, unde se afla si sediului agentiei Standard and Poor's (S&P), purtand un banner pe care scria: "Multumesc pentru retrogradare. Ar trebui sa fiti toti concediati", transmite RawStory. Vinerea trecuta, S&P a redus ratingul privind datoria publica din Statele Unite pentru prima data in istoria lor, de la "AAA" la "AA +".

Un mesaj catre finantisti si politicieniFoto: Captura NYObserver

S & P este prima agentie de rating care a luat aceasta masura impotriva Statelor Unite.

Aparatul a zburat in zona Wall Street din metropola americana, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de AmericanBanker.

Fortune a precizat ca autorul mesajului este un broker din St. Louis. Ea a declarat ca, initial, a vrut ca aparatul sa zboare deasupra capitalei Washington D.C., "insa am aflat ca acest lucru nu este posibil".

"Asa incat am ales Wall Street, insa nu am intentionat ca avionul sa zboare in mod concret deasupra cladirii S&P", a spus femeia. "Sunt doar o mama din St.Louis care simte ca singurul motiv pentru care am fost retrogradati sunt politicienii".

"Nu e nervoasa din cauza S&P, ci din cauza celor din Washington D.C.," a declarat un prieten de-al femeii, citat de The New York Observer. "M-a sunat sa-mi spuna sa o fac sa renunte, insa, bineinteles, n-am facut-o, deoarece cred ca e amuzant".

Potrivit unor informatii, brokerul a platit 1.500 de dolari pentru ca mesajul sau sa fie purtat de aparat.