Presedintii Viktor Ianukovici si Dmitri Medvedv se vor intalni joi la Soci, pe fondul unei situatii ingrijoratoare: Kiev nu a reusit sa rezolve cu Gazprom problema reviziuirii formulei de calculare a pretului la gaze naturale. De aceea, preturile tot mai ridicate la gaze devin factor de amenintare la adresa economiei ucrainene. Iar tentativa de anulare a contractelor pe termen lung semnate in 2009, menita sa demonstreze maniera eronata de actiune a fostului premier Iulia Timosenko, au intrat in impas politic. Expertii sunt de parare ca Medvedev si Ianukovici ar putea gasi o iesire din situatie.

Iulia Timosenko (foto arhiva)Foto: Agerpres

„Aparandu-si interesele nationale, MAE rus confirma, scurt si ferm, legalitatea semnarii contractelor din 2009. Astfel, Moscova a jucat in favoarea lui Timosenko”, a explicat politologul Serghei Taran. In opinia lui, puterea de la Kiev a ajuns la limita izolarii internationale: deciziile ei au fost criticate de parteneri straini, chiar daca motivele acestor reactii au fost diferite, scrie Nezavisimaia gazeta.

Concomitent, schimbari majore a suferit inclusiv situatia interna din Ucraina. Asa cum s-a prognozat, arestarea lui Timosenko s-a transformat intr-un factor unificator pentru opozitie. Luni, noua partide parlamentare au anuntat crearea Comitetului unic de contracarare a dictaturii.

„Daca puterea nu-si va schimba linia, Timosenko va deveni un stindard al opozitiei”, a estimat Taran. El a explicat ca acei analisti care au considerat ancheta penala impotriva lui Timosenko drept cea mai buna metoda de inlaturare de pe arena politica a principalului adversar al presedintelui Ianukovici au gresit. „Impotriva ei au fost deschise cateva dosare penale, fiecare verdict putand pune punt carierei politice a fostului premier. In orice caz, in alegerile parlamentare din 2012, Timosenko nu ar fi putut participa. Respectivii analisti sperau sa subrezeasca opozitia, pentru ca, in viziunea lor, in alegeri sa intre o opozitie democratica. Dar dupa arestare, totul s-a schimbat: opinia publica a inteles care cine este”.

Taran este de parere ca, prin pasi tactici comisi fara o strategie bine gandita, puterea a gresit. In ceea ce o priveste pe Timosenko, a carei popularitate scazuse vertiginos in ultimii ani, nu este chiar atat de periculoasa pentru putere comparativ cu noii lideri ai opozitiei, care nu au o imagine negativa. „Odata cu afacerea Timosenko, puterea a lovit in propriile ei pozitii. In plus, a dat un impuls major consolidarii opozitiei si cristalizarii in randurile ei a unor lideri puternic”, a estimt expertul.

Comentand tensiunile stradale, sociologii ucraineni afirma ca starea de protest din interiorul societatii are, inainte de toate, cauze economice. Problema este ca bugetul de stat nu are mijloace pentru a majora subventiile ca modalitate de mentinere a unei situatii stabile.

In alta ordine de idei, politologul Taras Berezovets nu a exclus varianta folosirii cazului Timosenko pentru a exercita presiune asupra Rusiei. „Detaliile contractelor din 2009 au fost analizate de premierii rus si ucrainean. Daca Timosenko a incalcat legea si a comis o infractiune, reiese ca Putin este implicat? Prin declaratiile sale, partea rusa a aratat clar ca, in primul rand, recunoaste legalitatea acelor contracte, pe care nu intentioneaza sa le modifice. In al doilea rand, ca tentativele de a lovi in pozitiile unuia dintre reprezentantii tandemului la putere in Rusiei in preajma declansarii campaniei electorale sunt absurde si pot fi periculoase”, apreciaza analistul.

El este convins ca acest subiect va deveni unul dintre principalele dezbatutate la intalnirea de joi dintre Medvedev si Ianukovici.

Vinerea trecuta, magistratii ucraineni au ordonat incarcerarea fostului premier Iulia Timosenko, dupa ce ea ar fi "tulburat lucrarile Curtii". Fosta sefa a Executivului de la Kiev este acuzata de abuz de putere, legat de semnarea unor contracte de aprovizionare cu gaz rusesc, in anul 2009.