Majoritatea britanicilor se pronunta in favoarea reintroducerii pedepsei cu moartea, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie, citat de AFP. 53% dintre respondentii unei anchete realizate de The Mail on Sunday au sustinut aceasta masura, in timp ce 34% s-au opus. O petitie in favoarea reintroducerii pedepsei capitale ar obliga parlamentarii de la Londra sa dezbata aceasta chestiune.

Potrivit rezultatelor sondajului, 63% dintre barbati sustin masura, in timp ce doar 44% dintre femei sunt in favoarea ei.

Chestionati in legatura cu metoda care ar trebui folosita pentru aplicarea pedepsei capitale, 66% au optat pentru injectia letala, 12% au cerut spanzurarea condamnatului, 5% s-au declarat favorabili scaunului electric, iar patru procente au ales plutonul de executie. Restul intervievatilor au optat pentru alte metode.

Asasinatul in masa, uciderea copiilor, terorismul si crimele de razboi au fost considerate principalele acuzatii pentru care condamnatul trebuie sa primeasca pedeapsa cu moartea.

Sondajul a fost realizat pe un esantion reprezentativ format din 1.000 de persoane, desfasurat vineri si sambata de compania Survation.

AFP noteaza ca ultimii condamnati au fost spanzurati in Marea Britanie in 1964, iar pedeapsa capitala a fost abolita in cazurile de crima in 1969.

Ultima data cand parlamentarii britanici au dezbatut problema s-a intamplat in 1998, dupa ce guvernul a lansat site-ul e-petitions. Orice petitie care stange 100.000 de semnaturi trebuie dezbatuta in Camera Comunelor.

Peste 40 din primele 200 de petitii solicitau introducerea pedepsei capitale.

Damian Lyons Lowe, de la compania care a realizat sondajul, a declarat: "aceste rezultate arata in mod evident ca, desi este o chestiune emotionala si care divide populatia, ... opinia publica se pronunta clar in favoarea pedepsei capitale pentru infractiuni serioase".