Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat luni ca este de acord cu o unire a Rusiei cu Belarusul intr-un singur stat, relateaza AFP.

"Este un lucru posibil, foarte de dorit si depinde de vointa poporului belarus", i-a raspuns Putin unui participant, care l-a intrebat despre posibilitatea crearii unui stat alcatuit din cele doua tari, ca "pe vremea Uniunii Sovietice".

Participantul a replicat ca si poporul belarus ar dori acest lucru. "Atunci luptati pentru asta!", a continuat Putin.

Interogat de AFP, puratorul de cuvant al presedintelui belarus Alexandre Lukasenko a refuzat sa faca vreun comentariu.

"Sunt in concediu si nu vreau sa comentez nimic", a spus acesta.

Din 1997, Rusia si Belarusul formeaza deja o uniune. De asemenea, Rusia, Belarus si Kazahstan alcatuiesc o uniune vamala.