Anders Behring Breivik a marturisit ca a ucis 77 de oameni pe 22 iulie, intr-un atac dublu in Oslo si pe insula Utoya, unde a tras continuu zeci de minute in adolescentii veniti la o tabara de vara. Peter Svaar, care lucreaza pentru televizunea norvegiana NRK, a fost unul dintre primii reporteri care au mers la fata locului dupa explozia din Oslo si povesteste, intr-un material transmis de BBC, socul pe care l-a avut cand a aflat ca autorul era un fost coleg de clasa si cum era Breivik in liceu.
"La inceput nu mi-a venit sa cred. Chiar era prietenul meu, colegul meu de clasa? El era. Si facuse asta"
Era ultima mea zi de munca inainte de concediu si planuisem sa plec de la birou mai devreme. Nori de fum negru se ridicau deasupra ministerului de comert, iar in strada zaceau cateva cadavre si oameni raniti.
Stand acolo, am aflat vestile despre impuscaturile de la tabara din Utoya. La inceput am zis ca este un zvon, dar nu era.
La ora 10.00 in seara aceea m-am dus acasa, pe jos, pentru ca intreg orasul era securizat de politie.
La numai o strada de locuinta mea erau vitrine sparte si domnea o tacere fantomatica.
Acasa am primit mesaj de la un prieten. "El este. El e tipul. Tipul pe care tocmai l-au arestat la tabara de vara." Imi daduse un link la o pagina Facebook; 3-4 poze, facute profesional, intr-un studio. Ca o prezentare de presa.
Erau fotografiile unui om pe care il cunosteam. Fotografiile unui om al carui nume multi oameni nu il mai rostesc, pentru ca nu vor sa contribuie la faima lui.
Anders Behring Breivik era un prieten de-ai mei. Fusese coleg de clasa cu mine timp de 4 ani. Am fost la gimnaziu si in prima parte din liceu impreuna, si am crescut in aceeasi zona din Oslo.
Il vedeam des in acei ani, mergeam impreuna la excursii cu scoala, si ocazional ne vedem in weekend.
La inceput nu mi-a venit sa cred. Era chiar el atacatorul blond de la Utoya, tipul care tocmai a ucis atatia tineri? Barbatul care s-a jucat cu ei, spunandu-le ca sunt in siguranta, indemnandu-i sa vina mai aproape, inainte sa ii impuste mortal cu o mitraliera? Era acela prietenul meu, colegul meu de scoala? Era. Si facuse asta.
Era un barbat nu foarte diferit de mine. Aveam aceeasi varsta, mersesem la aceeasi scoala.
Niciunuia dintre noi nu ii lipsise ceva de ordin material si nu fusesem niciunul victima vreunei mari nedreptati sociale in aceasta tara bazata pe ajutor social gratuit.
Bineinteles, eu nu mi-am petrecut ani de zile in fata computerului cautand retete de bombe sau site-uri extremiste. Si, mai important, eu nu simtisem niciodata furia sau ura pe care el probabil le avea inauntrul sau.
Inca nu pot intelege sursa acelei uri.
Mare parte din oameni il vad drept un monstru. Eu inca imi amintesc de zambetul lui si de glumele sale.
Imi amintesc cum Anders venea uneori prin spatele tau si iti tipa in ureche "Kra!", doar ca sa te sperie. Era salutul sau unic in curtea scolii.
Nu era atat de iesit din comun. Era unul dintre noi.
Imi amintesc de asemenea de fixatia lui pentru ridicarea de greutati si hip-hop, si cum tinea mereu sa arate foarte prezentabil.
Spre sfarsitul zilelor noastre de scoala impreuna, stiam ca incepuse sa ia steroizi pentru a face muschi. Dar nu era singuratic sau o persoana cu care sa nu poti sa iesi. In principiu, nu era atat de iesit in comun.
Drumurile noastre aproape s-au intersectat nu o data, ci de doua ori saptamana trecuta.
Prima data era in centrul orasului, de unde presupun ca plecase la cateva minute inainte sa ajung eu - el dupa ce a pus bomba, eu ca sa relatez despre acest lucru.
Drumurile puteau sa ni se intersecteze si in Utoya. Eu fusesem acolo, insa de data asta inaintea lui.
Joi dimineata, cu o zi inaintea atacurilor, am asteptat ca feribotul sa ne duca acolo cu ministrul afacerilor externe, Jonas Gahr Stone, care mergea acolo sa tina un discurs. Cunoscut doar ca Jonas pe insula, el ajunsese singur, fara asistenti sau secretare, in Mercedesul negru.
Era doar el si soferul sau.
Jonas era imbracat cu blugi si camasa sport. Cand am ajuns pe insula m-am asezat pe iarba in fata unei cabanute rosii de lemn si impreuna cu alti sute de participanti am ascultat discursul scurt al lui Gahr Store despre criza foametei din estul Africii si perspectivele pentru un stat Palestinian.
Apoi, Jonas s-a schimbat cu haine pentru fotbal si a luat parte la un meci amical, pe care echipa sa l-a pierdut.
Acum, mare parte din cei care au jucat fotbal sunt morti. Si cateva zeci dintre cei care faceau galerie pe margine sunt de asemenea morti. Impuscati, nu o data, ci de doua ori, pentru siguranta. Copii ale caror fete mi le amintesc.
Nu stiu ce l-a determinat pe Anders. Insa nu cred ca este nebun. S-ar fi creat o distanta comfortabila intre noi daca as fi crezut ca este nebun. Nimic din ce stiu despre el din zilele de scoala sau din ce am citit din asa-zisul manifest al sau nu imi sugereaza asta.
Mai degraba, este rece, inteligent si calculat. Anders pe care il stiam eu nu era un monstru. Si, asa cum spune zicala, nu era o insula. Era produsul societatii noastre. Era unul dintre noi.
18
6
