Site-ul oficial al presedintiei franceze a fost spart: cu cat dati mai multe click-uri, cu atat mai repede micul Nicolas va fi dat afara

de Cristina Brucker    
Joi, 28 iulie 2011, 0:47 Actualitate | Internaţional


Nicolas Sarkozy
Foto: Hotnews
Site-ul oficial al presedintiei franceze a fost spart de catre hackeri pentru a crea un joc video numit "Dati-l jos", adresat presedintelui francez Nicolas Sarkozy, informeaza The Telegraph.

Sub banner-ul oficial de introducere a site-ului, a fost postata o imagine animata care il infatisa pe presedintele francez conducand un cart si indreptandu-se spre portile Palatului Elysee. Pentru fiecare click dat pe butonul "like" de Facebook, amplasat chiar in dreptul jocului, liderul francez se aproprie din ce in ce mai mult de iesirea din palat. "Cu cat dati click de mai multe ori, cu atat mai repede micul Nicolas va fi dat afara!", indicau instructiunile jocului.

Oficiali ai Palatului Elysee au confirmat atacul informatic care a avut loc marti seara, precizand ca problema a fost rezolvata in scurt timp. "Hackerii au profitat de software-ul invechit al site-ului pentru a redirectiona pagina de bun venit", a declarat un purtator de cuvant.

Presedintele Nicolas Sarkozy a mai fost vizat in trecut de atacurile informatice cand, pe pagina sa de Facebook, hackerii ii anuntau demisia. Ei au postat un mesaj de "actualizare a statusului" in care presedintele se adresa francezilor: "Dragi cetateni, avand in vedere circumstantele exceptionale cu care se confrunta tara noastra, am decis sa nu mai candidez pentru un alt mandat de presedinte in 2012". Odata ce problema a fost remediata, insusi Sarkozy se amuza pe pagina site-ului de socializare postand urmatorul mesaj: "Multumesc pentru faptul ca mi-ati amintitit ca nu exista sistem care sa nu dea gres".


Citeste mai multe despre   

















849 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version