Statia Spatiala Internationala va fi coborata spre Pamant si se va scufunda in ocean, la sfarsitul ciclului sau de viata, dupa anul 2020, a precizat miercuri Agentia spatiala rusa (Roskosmos), citata de AFP.

Statia Spatiala InternationalaFoto: NASA

"Vom fi obligati sa scufundam Statia Spatiala Internationala (ISS) la incheierea ciclului de viata. Am cazut de acord cu partenerii nostri asupra faptului ca statia va fi exploatata pana in jurul anului 2020. Nu vom putea sa o lasam pe orbita - statia este un obiect foarte greu si complex, care risca sa produca multe deseuri", a spus Vitali Davidov, directorul adjunct al Roskosmos, intr-un interviu publicat pe site-ul agentiei.

ISS va avea astfel destinul statiei orbitale Mir, abandonata de Rusia in 2001 din cauza vechimii ei, dupa ce a reprezentat incepand din 1986 un veritabil simbol al succesului de care se bucura sectorul spatial sovietic.

Rusii s-au aliat apoi cu americanii pentru a construi, incepand cu 1998, Statia Spatiala Internationala, cea mai mare structura asamblata vreodata in spatiu. Aceste instalatii (module, panouri solare) alcatuiesc o structura cu o lungime de 108 metri si o latime de 88 de metri.

La constructia ei au participat 16 tari, intre care SUA, Rusia, Japonia, Canada si Brazilia si alte 11 tari europene.