Un lansator de rachete Strela 2M a fost descoperit in podul locuintei unei bulgaroaice in varsta de 55 de ani, in timpul unei actiuni a politistilor, transmite Novinite. Incidentul a avut loc in localitatea sudica Tvardita.

Potrivit declaratiilor femeii, containerul in care se afla lansatorul fusese trimis de un prieten al fiului sau. Ea a sustinut ca nu stia ce se afla in interiorul containerului.

Potrivit publicatiei Standart, baiatul femeii lucreaza in prezent in Grecia.

Anchetatorii bulgari au afirmat ca lansatorul nu era incarcat.

Politistii ancheteaza cazul impreuna cu ofiteri din serviciul de contrainformatii militare din Bulgaria.