Constructia a patru submarine de atac din clasa Scorpene, ce vor intra in dotarea marinei braziliene, a fost lansata sambata, la o uzina de langa Rio de Janiero, relateaza RIA Novosti.

Brazilia si Franta au semnat un contract de 4,25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru submarine diesel-electrice mari S-BR (2.000 de tone), proiectate de Franta si Spania in 2008. Primul submarin ar urma sa intre in serviciu in 2017.

Fata de alte submarine Scorpene modificate, submersibilul din subclasa S-BR nu este echipat cu un sistem de propulsie independenta de aer (AIP), care permite unui submarin scufundat sa isi foloseasca sistemul de propulsie fara a avea acces la oxigenul atmosferic.

Presedintele Braziliei, Dilma Rousseff, prezenta sambata la ceremonie, a declarat ca programul privind constructia submarinelor reprezinta un pas important, care va ajuta marina braziliana sa atinga un nou nivel de dezvoltare tehnologica.

Brazilia si Franta au semnat de asemenea si un acord pentru constructia unui submarin cu propulsie nucleara, bazat pe o tehnologie mixta franco-braziliana. Potrivit acordului, primul submarin nuclear al Braziliei ar urma sa intre in serviciu in 2023.