Silvio Berlusconi este "un barbat superior atat in plan fizic, cat si intelectual" care poate intretine "sase relatii (sexuale) pe saptamana", dar care trebuie sa se odihneasca in a saptea zi, a declarat un medic al premierului italian, intr-un interviu publicat miercuri, citat de AFP.

"Berlusconi poate intretine sase raporturi sexuale pe saptamana, fara sa exagerez", a declarat, pentru revista "Novella 2000", Umberto Scapagnini, deputat in partidul lui Berlusconi, Poporul Libertatii (PDL).

"Aceasta medie saptamanala nu inseamna nimic, mai ales pentru un barbat de 74 de ani, care a invins si o tumoare la prostata", a subliniat medicul. Acesta a povestit ca a vorbit cu pacientul sau despre injectii la baza penisului si ca i-a dat un singur sfat pentru a-si pastra intacta energia, si anume o siesta de 45 de minute in fiecare dupa-amiaza.

Silvio Berlusconi, foarte atent la reputatia sa de seducator, a recurs, uneori, la glume usor deplasate in privinta calitatilor sale de Don Juan. El este acuzat de Parchetul din Milano ca a platit o minora, Ruby, pentru a intretine relatii sexuale.