Un american din statul Carolina de Sud a scapat cu viata dupa ce, la inceputul acestei saptamani, a fost lovit de fulger pentru a sasea oara in viata, transmite wyff4.com. Melvin Roberts (58 de ani) se afla in prezent internat la Oconee Memorial Hospital, deoarece, in urma incidentului petrecut recent, are o rana la picior si basici la ambele glezne.

Melvin RobertsFoto: Captura YouTube

Potrivit informatiilor, barbatul a fost lovit de fulger in timp ce incerca sa-si acopere masina de tuns iarba, in afara casei sale din Seneca. Barbatul, care isi pierduse cunostinta, a fost descoperit de vecinii sai.

Melvin Roberts a declarat ca, in ultimii ani, fusese lovit de cinci ori de fulgere. Ultima data, in 2007, nici macar nu ploua, sustine el. "M-am dus sa verific puii de gaina si cred ca era senin. M-am trezit insa dupa un timp, plin de sange si ars, eram confuz, iar puii zaceau pe jos, cu picioarele in sus", a spus el.

Incidentul din 2007 i-a afectat nervii de la piciorul stang, iar Roberts a fost nevoit sa petreaca un an de zile intr-un scaun cu rotile. De la incidentele anterioare, barbatul are o cicatrice pe fata si pe picioare. In plus, Roberts a trebuit sa renunte la slujba sa de operator de echipament de mare tonaj din cauza ranilor suferite, care i-au provocat handicapuri permanente.

Barbatul a afirmat pentru postul de televiziune american ca "iubirile lui au mers paralel cu incidentele in care am fost lovit de fulger, insa lucrul se va schimba: Am fost insurat de cinci ori si am fost lovit de fulger de cinci ori. Sotia actuala imi spune ca asta e a sasea oara. Nu-mi voi parasi sotia, asa ca voi incerca sa fac ceva diferit".

"Nu spun ca trebuie sa-ti fie frica, dar va trebui sa invat sa ofer un pic de respect. Se poate intampla oricui", a spus Roberts.