Prezumtiva victima a lui Dominique Strauss-Kahn a mintit sub juramant, omitand sa precizeze ca a mai facut curat intr-o camera inainte de a denunta faptele incriminate, precizeaza biroul de presa al procurorului, intr-un comunicat de presa citat de AFP.

Dominique Strauss KahnFoto: AGERPRES

"Reclamanta a recunoscut ca versiunea sa a fost eronata si ca dupa incidentul din apartamentul 2806 a facut curat si in camera vecina, dupa care s-a intors in apartamentul (lui DSK) inainte de a anunta incidentul superiorului sau", a explicat procurorul Cyrus Vance, intr-o scrisoare adresata avocatilor fostului sef al FMI si datata joi, 30 iunie.

In saptamanile care au urmat faptelor, tanara femeie in varsta de 32 de ani, originara din Noua Guinee, a povestit "in multiple randuri" anchetatorilor ca, dupa ce a fost agresata, s-a refugiat pe culoarul etajului 28 al hotelului unde se afla apartamentului lui Dominique Strauss-Kahn, potrivit sursei citate.

Ea a sustinut ca a asteptat ca prezumtivul sau agresor sa iasa din camera pentru a-si anunta supervizorul sau.

"Reclamanta a reiterat aceasta versiune a faptelor sub juramant, in fata juriului", a precizat biroul procurorului.

"Pe toata durata anchetei, reclamanta a mintit asistentii procurorului referitor la mai multe alte subiecte precum istoria sa, trecutul sau, circumstantele prezente si relatiile sale personale", se arata in comunicatul citata.

UPDATE: La cateva ore de la eliberare, fostul sef al FMI a luat cina in oras.

Justitia americana a decis vineri sa-l elibereze pe Dominique Strauss-Kahn, fara a renunta insa la continuarea anchetei in acest dosar in care fostul sef al FMI este acuzat de abuz sexual si care i-a ruinat practic sansele de a intra in cursa prezidentiala din Franta, relateaza AFP.

Ce spune procurorul de caz:

  • Procurorul de caz: Acuzatoarea lui DSK a anuntat cu intarziere prezumtiva agresiune
  • Femeia a recunoscut ca a mintit marele juriu atunci cand a prezentat faptele care au urmat presupusei agresiuni
  • Ea a mai facut curat intr-o camera dupa incident, spre deosebire de ce declarase in fata juriului

Ce declara avocatii lui DSK:

  • Dominique Strauss-Kahn "va fi achitat"
  • Ultimele elemente din acest dosar "ne intaresc convingerea ca va fi achitat(...). Este o mare usurare", a spus Benjamin Brafman.

Avocata acuzarii, Kenneth Thompson, spune ca tanara camerista a oferit aceste informatii care au dus la eliberarea lui DSK voluntar.

Ce a declarat avocata cameristei, in fata tribunalului:

  • Singura aparare a lui DSK este ca aceasta relatie sexuala a fost liber consimtita: este fals, e o minciuna
  • Atunci cand victima a intrat in acest apartament, a avut un singur motiv: sa faca curat, crezand ca nu e nimeni in camera
  • Apo DSK a venit alergand spre ea, gol
  • DSK a aruncat victima la pamant, i-a deplasat un ligament al umarului: este un fapt medical
  • Nafissatou Diallo a fost violata de soldati in Africa. Pentru ca fiica sa sa nu sufere aceeasi soarta, ea a parasit tara pentru a gasi un refugiu in SUA
  • Credem ca procurorului Cyrus Vance ii e prea frica sa nu piarda procesul
  • Procuroul nu a tratat-o corect pe clienta mea
  • Una dintre adjunctele lui Cyrus Vance este casatorita cu un avocat care este membra a in cabinetul de avocatura care il apara pe DSK. Mai multe aici