Presedintele chinez Hu Jintao a avertizat, vineri, ca Partidul Comunist Chinez (PCC), care sarbatoreste 90 de ani de la infiintare, se confrunta cu "dificultati", iar membrii sai ar trebui sa fie acum mai disciplinati ca niciodata. Presedintele a avertizat, de asemenea, impotriva coruptiei, care va "reduce increderea si sprijinul poporului."

Hu JintaoFoto: Agerpres

"Partid ca un intreg se confrunta cu dificultati de crestere", a declarat presedintele in fata miilor de membri reuniti la Beijing, pentru a sarbatori 90 de ani de la infiintarea partidului. "Dezvoltarea partidului in ultimii 90 ani ne-a invatat ca sanctiunile severe (...) sunt elemente cheie pentru a castiga sprijinul poporului", a spus presedintele chinez.

"Lupta impotriva coruptiei ramane o sarcina importanta si grea", a adaugat presedintele, subliniind ca aceasta va reduce sprijinul si increderea oamenilor in partid.

PCC a anuntat ca a depasit 80 milioane de membri, mai mult de un sfert avand peste 60 de ani.