Guvernul ungar va lansa in septembrie un "registru national" al ungurilor din toata lumea, a anuntat ministrul adjunct insarcinat cu politica natiunii, Zsolt Semjen, citat de politics.hu.

Vechiul steag al BudapesteiFoto: Wikipedia

Scopul acestui registru, care va fi organizat de Ministerul Justitiei si Administratiei Publice, este sa ofere informatii despre ungurii "imprastiati in toata lumea", cu ajutorul celor 2.500 de organizatii globale ale ungurilor, a spus Zsolt Semjen.

El a precizat ca a cerut ministrilor implicati in aceasta actiune sa pregateasca informatii care vor fi distribuite ungurilor din afara granitelor in perioada verii.

Aceste informatii vor fi disponibile in limba engleza in toamna si in spaniola inainte de sfarsitul acestui an, pentru a fi transmise ungurilor care se afla la a treia sau a patra generatie in afara tarii si care cunosc foarte putin limba maghiara.

Un oficial al Ministerului Justitiei a declarat pentru agentia MTI ca registrul national este conceput ca un website care sa tina legatura cu maghiarii din toata lumea.

Site-ul va oferi informatii despre Ungaria, buletine saptamanale, analize si reviste ale presei, unele dintre ele fiind disponibile doar dupa inregistrare.

Un alt scop al acestui proiect este sa permita organizatiilor ungurilor din strainatate sa informeze comunitatile locale despre evenimentele pe care le organizeaza.

Consiliul municipal al Budapestei a aprobat schimbarea steagului orasului

Tot miercuri, adunarea generala a consiliului municipal al Budapestei a aprobat schimbarea steagului orasului.

Noul steag va avea culorile nationale al Ungariei, rosu-alb-verde, iar schimbarea a fost motivata de faptul ca vechiul drapel era usor de confundat cu cel al Romaniei.