Principatul Andorra a recunoscut independenta auto-proclamatei republici Kosovo, a anuntat joi ministerul kosovar al Afacerilor Externe, citat de RIA Novosti.

Potrivit ministerului, documentele au fost transmise ambasadei Kosovo din Bruxelles. Andorra, micul stat din Pirinei, cu aproximativ 85.000 de locuitori, a devenit astfel cea de-a 76 tara care recunoaste independenta fost provincii sarbesti.

Autoritatile albaneze din Kosovo au proclamat independenta regiunii fata de Serbia in 17 februarie 2008, cu sustinerea Statelor Unite si a anumitor tari din UE. Mai multe state influente, printre care Rusia, China si India, la care se adauga si tara noastra, refuza sa recunoasca republica Kosovo.

Procesul de recunoastere internationala a statului kosovar a fost serios afectat de publicarea raportului parlamentarului european Dick Marty, care a acuzat autoritatile din Kosovo de trafic de organe in timpul conflictului iugoslav.

Potrivit acestui document, actualul premier kosovar, Hashim Thaci, a fost seful unei retele criminale care facea trafic de organe prelevate de la prizonierii sarbi.