Un oficial german a declarat ca boabe incoltite cultivate local ar putea fi "cea mai convingatoare" cauza a epidemiei de E. coli enterohemoragic, bacteria care a ucis 22 de persoane pana in prezent si a dus la imbolnavirea a peste 2.000 de europeni, transmite Reuters.

UPDATE Potrivit unui purtator de cuvant pe probleme de sanatate al Comisiei Europene, Germania va trebui sa lanseze un avertisment prin intermediul sistemului de alerta rapida, in legatura cu suspiciunile asupra germenilor.

La acest stadiu nu este vorba deocamdata de o alerta europeana veritabila care sa vizeze loturi speficice, cum a fost cea legata de castravetii spanioli, a subliniat Frederic Vincent, potrivit AFP.

Gert Lindemann, ministrul agriculturii in Saxonia Inferioara, langa Hamburg, a declarat intr-o conferinta de presa ca o companie din regiunea Uelzen a fost inchisa si luni se vor face mai multe teste.

"A existat o pista clara catre aceasta companie ca sursa a infectiei", a declarat el.

Lindemann a indemnat consumatorii din Germania sa nu mai manance niciun soi de germeni. "Aceasta este cea mai convingatoare sursa pentru imbolnavirile cu E.coli", a spus el.

Intr-un comunicat de presa, ministerul a precizat ca germenii de la respectiva companie au fost distribuiti la magazine si restaurante din landurile Hamburg, Schleswig-Holstein, Mecklenburg-Vorpommern, Hesse si Saxonia Inferioara.