Premierul italian Silvio Berlusconi i s-a plans presedintelui american Barack Obama ca judecatorii de stanga reprezinta "aproape o dictatura" in Italia, relateaza HuffingtonPost. Declaratia lui Berlusconi, facuta la summitul G8 de la Deauville (Franta), "l-a lasat perplex" pe liderul america, scrie AP.

Berlusconi si ObamaFoto: Agerpres

Comentariile lui Berlusconi, care au fost transmise de televiziunile din Italia, au declansat un val de critici din partea opozantilor politici si a judecatorilor italieni.

AP a scris ca, daca italienii sunt obisnuiti cu astfel de declaratii facute de Berlusconi, Obama "a parut surprins" atunci cand premierul italian s-a apropiat de el si i-a spus, prin intermediul unui translator, ca guvernul sau a propus o reforma judiciara deoarece "avem aproape o dictatura a judecatorilor de stanga".

Belusconi este implicat in prezent in patru procese, trei dintre ele fiind legate de afacerile sale, in timp ce intr-unul este acuzat ca a platit o adolescenta sa intretina relatii sexuale cu el. Premierul de la Roma a negat toate acuzatiile.

Desi sondajele de opinie indica faptul ca popularitatea sa scade, premierul Silvio Berlusconi (74 de ani) pare decis sa lupte impotriva opiniilor ca e aproape de finalul carierei sale politice. "Nu voi abandona scena politica pana cand in Italia nu va exista un sistem de justitie care e corect, iar judecatorii te judeca conform meritului tau si nu pe ideea ca inculpatul este prieten sau dusman", a spus Berlusconi reporterilor la reuniunea G8.