Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat marti pregatit pentru "compromisuri dureroase", asigurand Congresul american ca "nu va abandona niciodata cautarea pacii", relateaza AFP.

"Sunt dispus sa fac compromisuri dureroase pentru a atinge aceasta pace istorica", a spus el.

"Nu este usor pentru mine, pentru ca eu recunosc ca intr-o pace adevarata va trebui sa abandonam parti ancestrale ale patriei evreiesti. Trebuie sa se inteleaga ca in Iudeea-Samariteea evreii nu sunt ocupanti", a adaugat primul ministru, referindu-se la Cisiordania.

Benjamin Netanyahu a spus in fata Congresului american ca tara sa se va arata generoasa in ceea ce priveste frontierele unui viitor stat palestinian, reafirmandu-si insa refuzul de a reveni la liniile de armistitiu din 1967, considerate "de neaparat".

"Israelul va fi generos in ceea ce priveste marimea statului palestinian dar vom fi foarte fermi cand va fi vorba de trasarea frontierelor", a precizat el, in acest discurs care nu contine concesii concrete la adresa palestinienilor.

"Recunoastem ca un stat palestinian trebuie sa fie suficient de mare pentru a fi viabil, independent si prosper", a adaugat liderul isralian.

Dar el a repetat ca tara sa nu va accepta sa revina la frontierele din 1967, in conditiile in care presedintele american Barack Obama a apreciat, saptamana trecuta, ca aceste frontiere ar trebui sa serveasca drept baza pentru negocierile cu palestinienii.

"Statutul coloniilor va fi decis doar in cursul negocierilor, dar noi trebuie sa fim cinstiti. Asa ca spun astazi ceva care trebuie spus public, de catre toti cei care sunt seriosi in propunerile de pace: in orice acord de pace, in orice acord de pace care pune capat unui conflict, unele colonii se vor regasi in afara frontierelor israeliene", a declarat el.

In ceea ce priveste Hamas, premierul s-a mentinut ferm pe pozitie, subliniind ca Israelul nu va negocia cu "versiunea palestiniana a al-Qaeda". Hamas, care se afla la putere in Gaza, a semnat recent un acord de guvernare cu miscarea Fatah a presedintelui Mahmoud Abbas.

Bibi Netanyahu, care si-a declarat public dezacordul cu presedintele Barack Obama in chestiunea frontierelor, era presat sa anunte concesii susceptibile sa reinvie procesul de pace dintre Israel si palestinieni.

Unul dintre interesele sale este sa impiedice o initiativa a palestinienilor de a vota la ONU, in septembrie, recunoasterea statului lor.

Acest demers trebuie combatut, a pledat Netanyahu in fata unui Congres unde se bucura de o simpatie larga, fiind aplaudat de numeroase ori.

Benjamin Netanyahu i-a multumit si lui Obama pentru angajamentul sau "ferm" in ceea ce priveste securitatea Israelului.

"Ne-ati oferit foarte generos instrumentele care ne permit sa aparam noi insine frontierele Israelului", a spus el. "Va multumesc tuturor si va multumesc si dvs, presedinte Obama, pentru sustinerea voastra ferma fata de securitatea Israelului. Stiu ca vremurile sunt grele in plan economic. Este ceva ce apreciez profund".

Barack Obama a reamintit, duminica, ca ajutorul financiar american pentru apararea Israelului a atins un nou record sub presedintia sa.