Doi australieni care sustin ca sunt Iisus Hristos si Maria Magdalena au deschis o tabara in regiunea Queensland, unde au inceput deja sa primeasca primii discipoli, transmite CourierMail. Alan John Miller si Mary Suzanne Luck si-au stabilit tabara la Wilkesdale, in apropiere de Kingaroy, si afirma ca langa ei se afla in prezent 30-40 de adepti.​

Miller sustine ca e IisusFoto: Captura YouTube

Potrivit informatiilor, Miller a fost nascut in Loxton, in sudul tarii, si are doi copii dintr-o casatorie anterioara. El sustine insa ca mariajul a luat sfarsit dupa ce "a inceput sa-si aminteasca detalii" ale vietii sale trecute.

Intr-o inregistrare video, Miller, care este liderul grupului "Divine Truth" (Adevarul Divin), afirma ca "numele meu este Iisus si sunt serios".

"Exista probabil un milion de oameni care sustin ca sunt Iisus si cei mai multi dintre ei sunt in spitale de nebuni. Dar unul dintre ei trebuie sa fie. De unde stiu ca eu sunt El? Deoarece imi amintesc totul despre viata mea trecuta".

"Acum in urma cu putin mai mult de 2.000 de ani, am ajuns pe Pamant pentru prima data. Datorita dorintei mele personale si a pasiunii pentru Dumnezeu, pe masura ce am crescut, am recunoscut nu doar ca eram Messiah despre care vorbeau profetii din vechime, dar si ca eram intr-un proces creat de Dumnezeu pe care toti oamenii il pot urma, daca asa doresc", a scris Miller pe site-ul sau.

Potrivit informatiilor, Miiler a cumparat proprietatea din Wilkesdale in 2007. Ulterior, adeptii sai au cumparat proprietati invecinate, pentru a fi aproape de Miller (47 de ani) si Luck (32 de ani). Agentii imobiliari au confirmat ca grupul a declansat un adevarat "boom imobiliar" in regiune, unde au cumparat peste 30 de proprietati.

In 2009, adeptii Divine Truth au cumparat cu 400.000 de dolari o proprietate de 240 de hectare, unde tin intruniri saptamanale si unde vor sa construiasca un centru pentru vizitatorii veniti din strainatate.

Publicatia scrie ca politistii autralieni au fost chemati in mai multe randuri sa ancheteze o serie de "tipete" care veneau de pe proprietate, doar ca sa descopere ca membrii grupului luau parte la un exercitiu de vindecare unde trebuiau sa strige.

Familiile adeptilor grupului si prieteni ai acestora au contactat Cult Awareness and Information Centre, pentru a avertiza ca adeptii Divine Truth isi vand locuintele pentru a se muta in Wilkesdale.

Bisericile anglicana si catolica sunt ingrijorate din cauza fptului ca Miller si Luck, care cer adeptilor sa le doneze bani, ar putea sa atraga "pe cei vulnerabili" si au indemnat oamenii "sa fie atenti" atunci cand experimenteaza noi miscari.

Miller - Va indoiti ca sunt Iisus?