Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, recunoscuse, la sfarsitul lunii aprilie, in fata ziaristilor de la cotidianul Liberation, ca relatia sa cu femeile este unul dintre punctele slabe ale candidaturii la prezidentialele din 2012, noteaza AFP.

Liberation relateaza, in editia de luni, ca ziaristii cotidianului s-au intalnit pe 28 aprilie, la Paris, cu Dominique Strauss-Kahn, care a fost inculpat la sfarsitul acestui week-end pentru tentativa de viol asupra unei cameriste dintr-un hotel din Manhattan.

Intrebat de jurnalisti despre handicapurile unei eventuale candidaturi in 2012, el a raspuns: "Banii, femeile si iudaismul meu", scrie cotidianul de stanga.

"Da, iubesc femeile...si ce daca? (...) De ani de zile se vorbeste de fotografii de la orgii uriase, dar nu am vazut sa apara nimic ... Asadar, sa le arate!", declarase el, la acel moment.

Reputatia lui Dominique Strauss-Kahn, economist stralucit si om politic cu abilitati recunoscute, este afectata de ani de zile de relatiile cu femeile.

Potrivit ziaristilor de la Liberation, Dominique Strauss-Kahn ar fi imaginat, in cadrul acestei discutii informale, ipoteza unei eventuale inscenari, evocand "o femeie violata intr-o parcare si careia i se promit 500.000 sau un milion de euro pentru a inventa o astfel de poveste", in urma careia sa fie acuzat.

DSK era, pana la acest moment, marele favorit la alegerile prezidentiale din Franta, care vor avea loc in aprilie si mai 2012. DSK nu si-a anuntat candidatura la alegerile pentru desemnarea candidatului Partidului Socialist, formatiunea politica din care face parte seful FMI.

Inainte de a fi acuzat de agresiune sexuala in Statele Unite, DSK a facut obiectul, in ultimele saptamani, unor atacuri din partea unei parti a presei franceze legate de modul sau luxos de viata.