Reprezentantii Fondului Monetar International dau asigurari duminica, intr-un comunicat, ca institutia ramane "complet functionala" dupa arestarea directorului general Dominique Strauss-Kahn pentru agresiune sexuala si "nu comenteaza" in niciun fel incidentul de la New York, potrivit AFP: "FMI ramane complet functional si operational" arata Caroline Atkinson, directorul pentru Relatii externe al Fondului, intr-un comunicat laconic.

"Fondul nu comenteaza in niciun fel arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, eventualele intrebari pe aceasta tema trebuie adresate avocatului sau sau autoritatilor locale", se mai arata in comunicat.

Directorul FMI a fost retinut de catre autoritatile americane sambata, cu cateva minute inaintea de a decola spre Paris de pe aeroportul international John F. Kennedy din New York, fiind acuzat ca a agresat sexual o menajera de la un hotel din centrul metropolei americane.