Televiziunea de stat libiana a difuzat imagini cu Muammar Gaddafi si cu lideri tribali, reuniti intr-un hotel din Tripoli, relateaza Reuters. Intalnirea a avut loc miercuri, insa nu a fost confirmata de autoritatile libiene. Gaddafi nu a mai aparut in public de pe 30 aprilie, cand, in urma unui raid efectuat in Tripoli de avioanele aliate, fiul sau cel mai mic si trei nepoti au fost ucisi.

NATO nu incearca sa-l ucida pe colonelul Muammar Gaddafi si nu stie daca acesta este mort sau in viata, declara luni generalul italian Claudio Gabellini, citat de AFP.

Bombardamentele efectuate in Tripoli de avioanele aliate au drept unic scop destructurarea aparatului militar utilizat impotriva civililor de catre regimul libian, a sustinut generalul, in cadrul unei conferinte.

Alianta atlantica a preluat la finele lui martie comanda operatiunilor militare ale coalitiei internationale, efectuand in doua luni peste 2.300 de lovituri aeriene, sub mandatul ONU, pentru a impiedica atacurile fortelor loialiste asupra civililor.