Fiii lui Osama bin Laden ameninta ca il va actiona in justitie pe presedintele american Barack Obama, care ar fi "responsabil" de soarta tatalui lor, eliminat in 2 mai, si au calificat drept "inacceptabila" si "umilitoare" aruncarea cadavrului in mare, intr-un mesaj publicat marti de SITE si citat de AFP.

"Il consideram pe presedintele Obama, in persoana, responsabil pentru elucidarea sortii tatalui nostru, Osama bin Laden", scrie in acest mesaj semnat Omar bin Osama bin Laden, in numele numerosilor sai frati si citat de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste, SITE.

Inamicul public al SUA de la atentatele din 11 septembrie 2001, Osama bin Laden a fost ucis in 2 mai in urma unei operatiuni a trupelor de comando in resedinta unde teroristul se ascundea, in Abbottabad, Pakistan.

Ramasitele sale au fost aruncate in mare, potrivit Washingtonului.

"Este, uman si religios, inacceptabil sa dispui de o persoana de acest nivel si de aceasta importanta in numele rudelor sale, aruncandu-i corpul in mare de o maniera umilitoare pentru familia sa si pentru adeptii sai, aducand prejudicii sentimentelor a sute de mii de oameni", adauga Omar bin Laden.

"In calitate de fii ai lui Osama bin Laden, ne rezervam dreptul de a-i urmari pe (responsabilii) acestei crime in fata justitiei americane si internationale pentru a lamuri soarta tatalui nostru disparut", continua acesta.

Denuntand operatiunea comandourilor americane, care au avut misiunea de "a ucide, nu de a aresta", fiul sau subliniaza ca "nici presedintele american, nici guvernul sau nu au prezentat dovezi" legate de moartea tatalui sau.

Inalte oficialitati musulmane au apreciat drept neconforme cu islamul aruncarea in apa a ramasitelor lui Osama bin Laden, dar Washingtonul a sustinut ca ritualul a fost respectat iar un mormant ar fi riscat sa devina un loc de pelerinaj.

Ramasitele acestuia au fost spalate puse pe un giulgiu alb si apoi depuse intr-un sac. Un ofiter a citit un text religios care a fost tradus in araba de un interpret.

Omar bin Laden, 31 de ani, casatorit cu o britanica, afirmase in iulie 2010 ca aproximativ 20 de membri ai familiei sale sunt arestati la domiciliu in Iran din 2001.

Citeste si: