Luptatorii Navy SEAL care au participat la operatiunea de comando impotriva lui Osama bin Laden s-au reintors in Statele Unite, relateaza ABC, citand surse militare. Potrivit informatiilor, membrii asa-numitei Team Six au ajuns la Andrews Air Force Base, in apropiere de Washington, D.C.. Pe de alta parte, CBS scrie ca soldatii unitatii de elita vor fi decorati "in secret", departe de ochii opiniei publice, pentru indeplinirea cu succes a misiunii.

Cei 24 de membri ai Team Six, cunoscuta si sub numele de DevGru sau "Naval Special Warfare Development Group", fac parte din 160th Special Operations Air Regiment, din cadrul Joint Special Operations Command.

Dupa ce au aterizat la baza de langa capitala federala, soldatii au oferit comandantilor lor si celor din serviciile secrete detalii in legatura cu operatiunea secreta din Pakistan.

Inainte ca echipa Navy SEAL sa ajunga in America, toate informatiile pe care le-au luat din complexul din Abbottabad in care locuia Osama au fost trimise pentru analiza laboratorului FBI din Quantico (Virginia). Potrivit surselor, ar fi vorba de cel putin cinci computere, 10 hard drive-uri si peste 100 de CD-uri, DVD-uri, stickuri de memorie.

CBS scrie ca soldatii unitatii de elita vor fi decorati "in secret", departe de ochii opiniei publice, pentru indeplinirea cu succes a misiunii. Doar comandantii lor vor fi prezenti la ceremonia desfasurata la Casa Alba.

CBS precizeaza ca Marina americana nu a confirmat pana in prezent ca soldatii din Navy SEAL au efectuat raidul de 40 de minute impotriva resedintei lui bin Laden. Dar amiralul Edward Winters, comandantul trupelor SEAL, a trimis un email privat in care isi felicita subordonatii si le cere sa pastreze tacerea, "deoarece lupta nu s-a sfarsit".

John Scorza, purtator de cuvant al Naval Special Warfare Command, a declarat ca numele soldatilor care au luat parte la raid nu vor fi facute publice pentru securitatea lor personala.

Potrivit The Daily Texan, vice amiralul William H. McRaven conduce Joint Special Operations Command, care a planificat si executat raidul impotriva lui bin Laden. McRaven a absolvit Facultatea de Jurnalistica in 1977.