Duma de stat, camera inferioara a parlamentului rus, a criticat dur decizia unilaterala a Washingtonului si Bucurestiului de amplasare a scutului antiracheta pe teritoriul Romaniei. "Desfasurarea sistemului de aparare aeriana in Europa nu trebuie sa se faca fara sincronizarea posibilitatilor rusesti de amplasare a unui scut comun. Credem ca realizarea unui astfel de dispozitiv in Europa in mod unilateral contravine intereselor naostre", a declarat vicepresedintele comisei pentru aparare, Mihail Babici, pentru publicatia electronica Vzgliad. La randul sau, reprezentantul special al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a spus ironic ca planul este "un cal traian".

Babici a spus ca Polonia, Cehia si Romania se afla la o departare relativ egala de granitele noastre, iar sistemele amplasate pe teritoriul lor prezinta caracteristici tehnici asemanatoare, ceea ce trebuie sa antreneze masuri adecvate din partea Rusiei".

Deputatul nu a exclus posibilitatea ca, odata cu desfasurarea scutului in Romania, Rusia va fi nevoita sa revina asupra problemei privind amplasarea unor forte de atac in zonele de dislocare a elementelor antiracheta, precum si sa revizuiasca amplasamentul trupelor rusesti in partea europeana a Rusiei.

"Sunt si alte masuri, care vor permite neutralizarea problemelor create de partenerii nostri odata cu amplasarea sistemului antiracheta fara acordul Rusiei", a spus Babici, fara sa ofere detalii.

La randul sau, reprezentantul special al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a comentat pe Twitter, la modul ironic, decizia Romaniei de a gazdui elemente ale sistemului american de aparare aeriana. El a catalogat planul "un cal traian", cu aluzie la numele presedintelui Traian Basescu, scrie Gazeta.ru.

Rogozin a mentionat ca diplomatia rusa continua sa pastreze suspiciuni privind adevaratele intentii ale initiativelor de aparare ale SUA. Rogozin a amintit ca Moscova a cerut inca din luna februarie anul trecut explicatii Washingtonului, cand Bucurestiul si-a dat acordul oficial de a adera la proiectul american.

Marti, presedintele Traian Basescu a anuntat ca scutul antiracheta va fi instalat pe teritoriul Romaniei la Deveselu, in judetul Olt.