Implinirea unui an de la acordul de la Harkov, in virtutea caruia a fost prelungita prezenta flotei rusesti la Sevastopol, a fost marcata intr-o atmosfera incendiara in Ucraina. Daca in urma cu un an, opozitia din Rada Suprema a aruncat in presedintele parlamentului cu oua, de aceasta data actiuni de protest au fost organizate in intreaga tara. In acest context, Viktor Ianukovici a fost obligat sa explice motivele care l-au determinat sa actioneze astfel, relateaza Nezavisimaia Gazeta.

El a relatat ca in cadrul primei vizite sale vizite in Rusia a incercat sa determine anularea acordurilor gaziere, aprobate de guvernul Timosenko, pornind de la convingerea ca formula de calculare a pretului de baza la nivelul a a 450 dolari/1000 mc a fost „incorecta si injusta”. „Cautand solutii de reducere a pretului la gaze am facut un prim pas prin semnarea acordului de la Harkov. Am scazut pretul cu 100 dolari. Daca nu am fi procedat asa, am fi pierdut nu numai industria, dar si tara”, a afirmat Ianukovici.

Deputatul Vladimir Oleinik spune ca, batand palma pentru o serie de reduceri in an electoral, Timosenko a plasat, practic, o bomba cu efect intarziat sub noua putere. „Pretul de baza de 450 dolari/1000 mc constituie fara indoiala un drum sigur spre falimentarea intreprinderilor si chiar spre pierderea suveranitatii economice incapand cu 2010. Ca om care a lucrat in domeniul tranzactiilor comerciale cu gaze, Timosenko are o vasta experienta in privinta achizitionarii pe doi bani a intreprinderilor in conditii de insolvabilitate si scadere a productiei. Calculul a fost revenirea la putere in 2010 si obtinere, pe nimic, a companiilor in criza”, a epxlicat deputatul.

Opozitia ucraineana este de parere ca in urma cu un an, puterea a comis o greseala cand a renuntat sa lupte pentru reviziuirea formulei de calcul a pretului la gaze si negociind o reducere dubioasa in schimbul deciziei strategiei de prelungire a sederii Flotei din Marea Neagra in Crimea pana in 2042.

In urma cu cateva zile, fractiunile de opozitie din parlament au cerut crearea unei comisii de ancheta in legatura cu acordurilor de la Harkov in perspectiva anularii lor. „Exista mecanisme pentru denuntarea unor astfel de documente”, a declarat fostul ministru de externe al tarii, Vladimir Ogryzko.