Talibanii afghani vor lansa duminica ofensiva "de primavara" impotriva trupelor straine si afghane, au anuntat insurgentii, intr-un comunicat publicat sambata si citat de AFP.

"Consiliul de guvernamant al Emiratului Islamic al Afghanistanului (numele regimului taliban aflat la putere intre 1996 si 2001) doreste sa anunte lansarea operatiunilor militare de primavara botezate 'Badar' impotriva invadatorilor americani, a aliatilor lor straini si a sustinatorilor interni", se arata in comunicatul citat.

"Operatiunile Badar vor incepe in intreg Afghanistanul in 1 mai 2011", potrivit textului citat.

Batalia de la Badar (sau Badr), din 623, este una dintre importantele victorii repurtate de profetul Mahomed.

Printre "tintele prioritare", talibanii citeaza in special fortele straine si responsabilii civili si militari ai "guvernului fantoma de la Kabul", dar si patronii societatilor straine si locale care lucreaza pentru "dusmani".

Traditionala reluare a operatiunilor de lupta din primavara, dupa un sezon de iarna in general mai calm, este considerata un test crucial pentru coalitie in acest an.

NATO si-a multiplicat in aceasta iarna operatiunilor impotriva insurgentilor si a oficialii militari americani, care afirma ca au reusit sa preia controlul asupra a numeroase zone controlate de mult timp de insurgenti, se asteapta la un varf al violentelor.

Ministrul american al Apararii, Robert Gates, a estimat recent ca razboiul afghan ar putea cunoaste o schimbare decisiva daca fortele internationale reusesc pana la finele anului sa impiedice talibanii sa reia controlul asupra zonelor pe care le-au pierdut, in special bastioanele din sudul tarii.

NATO urmeaza sa lanseze in aceasta vara procesul de "tranzitie", care prevede debutul retragerii americane - de o amploare inca neprecizata - si transferul progresiv al responsabilitatii pentru securitate catre fortele afghane, pana la finele lui 2014.