Un pilot incepator, care efectua un zbor intre Bromont si Quebec, a reusit sa aterizeze avionul sau pe o autostrada aglomerata din Canada, dupa ce a avut probleme cu motorul, relateaza YahooNews. Ugo Derouet (21 de ani) a fost extrem de calm in momentul in care a efectuat aterizarea de urgenta. La bordul avionului se aflau patru persoane.

O aterizare miraculoasaFoto: Captura canoe.tv

Filmul aterizarii de urgenta a aparatului Cessna cu patru locuri a fost postat online. Incidentul s-a petrecut luni.

Aparatul decolase din Bromont si se indrepta spre Quebec.

Derouet, care are pana in prezent 180 de ore de zbor, a fost nevoit sa aterizeze pe Highway 10 din Quebec, dupa ce motorul avionului a cedat. Aparatul a aterizat pe autostrada, ocupand doua dintre benzile acesteia. Un copilot, aflat in carlinga, poate fi auzit cum il aplauda pe Derouet, repetand de cateva ori "buna treaba".

Derouet a fost laudat pentru faptul ca a aterizat aparatul in siguranta, fara sa produca vreo dauna avionului sau masinilor din trafic. Pilotul si cele trei persoane care il insoteau nu au fost raniti.

Circulatia pe autostrada a fost blocata timp de o ora.

"A fost ciudat deoarece oamenii din masini m-au salutat dupa ce am aterizat.... Multi au venit sa vada daca suntem raniti. Acest incident nu ma va opri din zburat si... sa-mi traiesc pasiunea".

The Transportation Safety Board of Canada ancheteaza incidentul.

Filmul incidentului poate fi vizionat aici.