In primii ani Gaddafi a fost privit ca un revolutionar de toata lumea araba parand ca este dispus sa faca ceva pentru a imbunatati viata propriului popor si fiind foarte atent fata de problemele lumii arabe. Timpul a trecut, petrolul a inceput sa curga, banii sa vina pentru Gaddafi, iar orgoliul acestuia sa capete accente de nesuportat. "Poporul acesta libian m-a izbit de la inceput prin lipsa totala de speranta, de orizont. Azi insa simt o speranta in randul lor, o bucurie pe care nu credeam ca o sa o vad vreodata", spune dr. palestinian Rufai Mohamed, care a lucrat intre anii 1987-1989 ca medic in Benghazi.
Rep: Cand ati ajuns in Libia? Cum era perceput Gaddafi atunci?
Rifai Mohamad: Eu am ajuns sa ma angajez ca doctor in Libia in 1987, imediat dupa bombardamentele americane. Nu am putut rezista in Libia decat pana in 1989 fiind oripilat de gradul la care ajunsese dictatura si cultul personalitatii al lui Gaddafi. Va spun ca unul care am trait si in Romania inainte de '89 ca dictatura lui Gaddafi era mai apasatoare.
Poporul libian nu avea voie sa scoata niciun cuvant de critica, nici macar sa critice culoarea usii unei institutii. Aveau si ei Securitate, dar care era putin diferita, numita Securitate populara. Cei care se inscriau erau niste banditi sau niste tineri fara chef de munca care se duceau si se inscriau in Securitate. Aceasta avea cate un sediu in fiecare cartier.
Interviu integral in EurActiv.ro
