​Sute de caini ce erau transportati spre restaurante din China, unde urmau sa fie omorati si apoi consumati de clienti, au fost salvati de activisti pentru apararea drepturilor animalelor, a relatat presa de stat de la Beijing, citata de AFP. Un camion plin de caini a fost oprit vineri in trafic, pe o autostrada din estul capitalei chineze, de un sofer care si-a folosit masina pentru a bloca vehiculul de transport. Activistul si-a folosit apoi microblogul pentru a mobiliza circa 200 de iubitori de animale.

Carnea de caine, o delicatesa in ChinaFoto: Captura YouTube

China Daily a scris ca patrupedele, majoritatea furate de la proprietarii lor, erau transportate din provincia Henan spre restaurante din provincia Jilin.

Circa 200 de activisti si iubitori de animale s-au strans in jurul camionului, blocand traficul pe autostrada mai mult de 15 ore.

Cainii au fost eliberati sambata dimineata, dupa ce un grup pentru protectia animalelor i-a cumparat cu 115.000 yuani (17.600 de dolari).

Publicatia precizeaza ca activistii au salvat 430 de animale, in timp ce Global Times a afirmat ca ar fi fost vorba de 520 de caini salvati.

China Daily a citat iubitori de animale care au spus ca e putin probabil ca firma de transport sa fie amendata, deoarece avea toate documentele necesare. Compania transporta saptamanal caini pentru restaurantele din Jilin.

Cainii sanataosi urmeaza sa fie dati spre adoptie, in timp ce patrupedele bolnave au fost trimise spre spitale veterinare din Beijing.

AFP a scris ca salvarea cainilor a reprezentat o noua actiune curajoasa a iubitorilor de caini din China, unde practicile culinare de secole se ciocnesc cu afirmarea tot mai accentuata a drepturilor animalelor.

Consumul carnii de caine si de pisica ramane raspandit in China, in ciuda faptului ca detinerea de animale de companie este tot mai populara.

Informatii publicate de presa de stat indica faptul ca autoritatile analizeaza posibilitatea introducerii unei legi care sa interzica consumul de carne de caini si pisici.