Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, premierul francez Francois Fillon si reprezentantii a 50 de tari vor participa, marti, la Kiev, la o conferinta si un summit dedicate implinirii a 25 de ani de la catastrofa nucleara de la Cernobil, produsa pe 26 aprilie 1986.

"Reprezentantii a 50 de tari, inclusiv presedinti si prim-ministri, vor lua parte la eveniment", a anuntat, sambata, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe de la Kiev, citat de AFP.

La randul sau, premierul francez Francois Fillon considera evenimentul un prilej pentru lansarea unui nou apel in vederea strangerii celor 740 de milioane de euro care mai sunt necesare pentru refacerea sarcofagului care are rolul de a izola reactorul grav avariat in urma accidentului de la Cernobil.

Accidentul de la Cernobil este considerat cea mai grava catastrofa nucleara civila din istorie. Expertii au avertizat inca de acum mai bine de 5 ani ca sarcofagul de beton care acopera reactorul 1 al centralei nuclearoelectrice de la Cernobil, Ucraina, este plin de crapaturi, iar apa de ploaie care intra prin fisuri intra in contact cu combustibilul nuclear si poate provoaca reactii necontrolate.