O femeie, comandant de politie, a fost aleasa presedinte in Kosovo, relateaza agentiile internationale de stiri. Parlamentul kosovar a ales-o pe Atifete Jahjaga in functia de presedinte punand astfel capat mai multor saptamani de criza politica.

Atifete Jahjaga si Hillary ClintonFoto: AGERPRES

Noul presedinte nu are experienta politica si are 36 de ani, cu doar un an mai mult fata de limita impusa de lege pentru a detine aceasta functie, potrivit Reuters.

"Pe baza votului ... constat ca Atifete Jahjaga a fost aleasa presedinte al Republicii Kosovo", a anuntat in fata deputatilor presedintele Comisiei electorale, Berat Buzhala, in cursul unei sesiuni de urgenta a Parlamentului.

Coalitia la putere in Kosovo si principalul partid de opozitie au convenit miercuri seara sa propuna un candidat comun pentru postul de presedinte pentru a depasi criza politica provocata de invalidarea alegerii lui Behgjet Pacolli.

Partidul Democrat din Kosovo (PDK) si formatiunea partenera la guvernare, Noua Alianta pentru Kosovo (ARK), au ajuns la un acord cu principalul partid de opozitie, Liga Democrata din Kosovo (LDK), datorita medierii amabasadorului SUA la Pristina, Christopher Dell.

Beghjet Pacolli, presedintele Kosovo, a demisionat la sfarsitul lunii martie cu promisiunea de a candida din nou, in urma deciziei Curtii Constitutionale potrivit careia alegerea sa a fost marcata de nereguli.

Curtea a decis ca alegerea lui Pacolli de catre Parlament la 22 februarie a fost marcata de nereguli, dar a tinut sa clarifice ca Pacolli nu a comis nimic ilegal, avand astfel posibilitatea sa candideze din nou.

Kosovo a avut alegeri anticipate in decembrie, dupa ce coalitia anterioara a lui Thaci s-a destramat in urma demisiei fostului presedinte kosovar Fatmir Sejdiu, in septembrie.

Demisia sa a aruncat Kosovo intr-o criza politica, la doar o luna dupa alegerea Cabinetului lui Hashim Thaci.