Cu trecerea anilor, chipurile copiilor care nu sunt tigani sunt tot mai rare pe fotografiile de clasa agatate de peretii scolii primare din Csobanka, un orasel din nord-estul Budapestei unde traieste o importanta minoritate roma, relateaza AFP.

Copiii care nu apartin acestei etnii au inceput sa paraseasca institutia de invatamant din Csobanka in 1989, atunci cand ungurii au putut sa-si aleaga scoala pe care o vor urma copiii lor. Asa s-a ajuns ca aceasta scoala sa aiba acum un singur elev care nu este tigan.

"Suntem o institutie deschisa tuturor", a precizat Andrea Papp, directoarea scolii, "dar locuitorii de alta etnie nu-si mai trimit copiii aici".

O institutie care viza integrarea a devenit astfel, de facto, o institutie a segregarii.

Comisia Europeana a cerut marti tarilor UE sa asigure o mai buna integrare a romilor, in special prin intermediul scolarizarii, inainte de reuniunea de joi consacrata platformei europene pentru integrarea acestei minoritati.

Premierul ungar, conservatorul Viktor Orban, a facut din integrarea romilor una dintre prioritatile presedintiei semestriale a UE, pe care tara sa o asigura de la inceputul anului.

Ungaria are aproximativ 700.000 de tigani, la o populatie totala de 10 milioane. In ansamblul UE, traiesc intre 10 si 12 milioane de tigani, dintre care 80% se afla in tarile fostului bloc sovietic, reprezentand astfel cea mai mare minoritate etnica din Uniune.

"Segregarea este interzisa prin lege. Dar si asa avem o situatie grea, copiii romi devin someri care depind de ajutoarele sociale", intr-un sistem cu 'doua viteze', spune Erzsebet Mohacsi, care conduce Fundatia pentru viitorul copiilor.

Aceasta asociatie incearca sa obtina pentru copiii romi sanse egale, actionand in justitie scolile primare unde tinerii tigani sunt grupati in clase separate.

Aproximativ 3.000 de copii tigani au obtinut astfel locuri in scoli care respecta integrarea.

Chiar daca politica oficiala a statului este integrarea romilor, ei raman separati de ceilalti copii in aproximativ o treime dintre scolile primare, o cifra in crestere cu 30% fata de 2005, potrivit ministrului delegat insarcinat cu integrarea sociala, Zoltan Balog.

"Nu vom reusi nimic daca nu vom putea convinge o parte a majoritatii de importanta integrarii romilor", a declarat recent acesta.

Somajul, care afecteaza 70% dintre tiganii din Ungaria, se explica in parte prin educatia mai proasta: doar 5% dintre tinerii romi termina liceul si mai putin de 1,2% ajung sa faca studii superioare.

Libertatea circulatiei in UE a antrenat o serie de probleme legate de tigani, cum a fost polemica declansata vara trecuta in Franta asupra expulzarii romilor.