Cantaretul Michel Martelly a castigat alegerile prezidentiale in Haiti cu 67,57% din voturi, potrivit rezultatelor partiale - relateaza France Presse. Contracandidatul sau, fosta prima doamna a tarii, Mirlande Manigat a obtinut 31,74% din sufragii.

Michel Martelly, cantaret popular in varsta de 50 de ani, ii va succede presedintelui Rene Preval la conducerea tarii, pentru un mandat de cinci ani.

Agentiile internationale de presa informeaza ca scena politica din Haiti s-a complicat odata cu intoarcerea din exil a fostului presedinte haitian, Jean Bertrand Aristide. Acesta a ajuns in capitala vineri, dupa sapte ani de exil in Africa de Sud. Intoarcerea fostului sef al statului a starnit ingrijorarea opiniei publice haitiene, insa acest eveniment nu a perturbat desfasurarea alegerilor.

Intre timp, tara se cufunda in saracie si resimte efectele cutremurului de anul trecut. Sute de mii de haitieni locuiesc in continuare in taberele de corturi amplasate de autoritati.