La inceputul acestui an, "revolutia Facebook" a schimbat fata lumii arabe. In spatele milioanelor de demonstranti iesiti pe strazile din Cairo, Tunis sau Alger s-au aflat cativa tineri, intelectuali sau simpli muncitori, care au aprins scanteia revoltelor. Unde sunt si ce fac ei acum, la trei luni de la inceputul demonstratiilor? Raspunsul la aceasta intrebare explica efectele prezente ale revolutiilor arabe mai bine decat o suta de analisti.
Care sunt motivele psihologice care au catalizat revoltele tinerilor arabi? Raspunsul intr-un text semnat de Vlad Mixich, aparut si in cadrul dosarului "Butoiul cu pulbere arab" din Dilema Veche.
- TERAPEUTUL LUMII ARABE
„De ce esti ingrijorat? Vrei sa-mi spui ceva? Nu-ti fie frica!”, spune barbatul brunet aplecat amenintator peste banca din care un pusti il priveste topit de frica. Asa incepe videoclipul pentru „Rais Lebled”, cantecul care a devenit imnul revolutiei din Tunisia fiind preluat si de tinerii din celelalte tari arabe razvratite. „Generatia Facebook” sau „generatia miraculoasa” a scris media occidentala excitata de aparitia unei noi legende: lupta tineretului arab pentru idealurile democratice. Prea corect politic, prea simplu ca sa fie in intregime adevarat.
Cheia care a descatusat valul revoltelor a fost atat de cautata incat analistii s-au oprit la cea mai evidenta: presiunea sociala si economica creata de numarul coplesitor al tinerilor din tarile arabe. Doar ca in adancul mlastinos al inconstientului colectiv, cel care bolboroseste frustrari si dorinte, de ani de zile un proces psihologic isi cauta o finalizare. Nicio imagine nu surprinde mai bine acest conflict precum cea a barbatului brunet din „Rais Lebled” – chiar presedintele tunisian Ben Ali vizitand o scoala cu multi ani in urma – care reprezinta autoritatea paternala transmitand prin indemnul „nu-ti fie frica” un mesaj paradoxal: protectie si in acelasi timp amenintare. E intruparea modelului familial predominant de secole in lumea araba. Un model a carui valoare de adaptare a apus in ultimele decenii.
Videoclipul "Rais Lebled", cantecul rapperului tunisian El General (Hamada ben Amor)
Somajul crescut in randul tinerilor educati sta la baza revoltelor arabe. Asa spune astazi intelepciunea populara din media. Si totusi, daca privim cu atentie oamenii... Mohamed Bouazizi este tunisianul a carui moarte se spune ca ar fi declansat revoltele. Un tanar vanzator ambulant care nu a apucat sa termine liceul, Bouazizi si-a dat foc la o ora dupa ce politia locala i-a confiscat produsele. A devenit eroul lumii arabe, caci orice revolutie are nevoie de o icoana. Dar gaz peste focul mocnit al revoltei turnau deja de cativa ani alti tineri arabi. Daca Bouazizi nu era educat, egipteanul Wael Ghonim era departe de a fi somer. Ghonim, directorul de marketing al Google in Orientul Mijlociu si Africa de Nord, a infiintat un grup Facebook, in vara lui 2010, ca reactie la moartea unui alt tanar informatician educat in Statele Unite, Khaled Said, ucis de bataile politistilor din Alexandria. Grupul de pe Facebook a devenit unul dintre principalele canale de comunicare ale protestatarilor din piata Tahrir. Printre tinerii deveniti figuri publice ale revoltelor din Egipt: Israa Fattah (the Facebook girl), director de resurse umane; Ahmed Maher (unul dintre fondatorii “Miscarii de Tineret 6 Aprilie”), inginer intr-o firma de constructii din Cairo; Asmaa Mahfouz (lider important al “Coalitiei Tineretului Revolutionar”), informatician intr-o firma din Cairo. Toti tineri educati dar, similar altor lideri ai miscarilor de tineri arabi, nicidecum someri.
Chiar si atunci cand sunt reale, statisticile pot deruta. Daca putem spune ca multimile din Tunis si Cairo au fost statistic dominate de tineri educati si someri, modelul nu se aplica acelor conectori care au lipit multimile revoltate. Niciuna dintre figurile publice ale “miraculoasei generatii” arabe nu se incadreaza in modelul servit ca explicatie unica pentru acel “deodata” care a facut diferenta intre generatii. Trebuie ca undeva, mai adanc, se gaseste altceva.
Autoritara, plina de reguli rigide dar si cu stranse legaturi emotionale intre membri: asa este caracterizata clasica familie araba. Psihoterapeutii britanici vorbesc despre dificultatea sedintelor de terapie cu familiile arabe, un obstacol important fiind nivelul scazut de diferentiere a sinelui observat in cazul tinerilor proveniti dintr-un astfel de mediu cultural. Diferentierea sinelui este abilitatea cuiva de a-si separa functionarea emotionala si intelectuala de cea a familiei. Murray Bowen este psihoterapeutul american care a studiat cel mai mult acest proces psihologic, concluzionand ca emotiile indivizilor cu un nivel scazut de diferentiere tind sa fuzioneze inconstient cu cele care predomina in familia de origine, dand astfel nastere la un conglomerat emotional, un ego de masa nediferentiat. Bowen precizeaza ca diferentierea sinelui poate avea loc doar in cadrul unui triunghi format din cei mai importanti doi membri ai familiei si terapeut. Sa fie acesta procesul psihologic care a lucrat in adancime, oferind forta necesara tinerilor lideri egipteni (membri importanti ai marii familii arabe) pentru a se diferentia de figura paternalista a batranilor dictatori (ceilalti membri importanti din familie)? Dar unde este terapeutul?
Antenele de satelit au rasarit pe acoperisurile caselor din Orientul Mijlociu, lumina televizoarelor risipind din influenta vechiului model familial arab. Autoritatea batranilor a fost slabita de forta informationala a televiziunii si Internetului. Educatia occidentala este de ani buni terapeutul lumii arabe, transmisa fie prin prelegerile de la “American University” din Cairo, fie prin emisiunile Al Jazeera. Sustinut discret de programele americane care promoveaza democratia in lumea araba (finantate in fiecare an din ultimul deceniu cu sume mai mari decat cele 250 milioane de dolari cheltuite in total in anii ’90), acest terapeut a avut in unele locuri mai mult succes decat in altele. Fara a fi presati de spectrul somajului, tinerii lideri egipteni si-au gasit motorul in acest proces de diferentiere. Doar astfel a fost posibil ca pustiul topit de frica sa prinda glas in fata barbatului brunet. Acel “deodata” care a facut diferenta intre generatii nu este altceva decat rezultatul vizibil al unui proces psihologic pus de mult in miscare. Iar revolutiile din nordul Africii spun povestea, neterminata inca, a diferentierii de sine in lumea araba.
* Slim Amamou (Tunisia), Mohamed Aouichia (Algeria), Sane Jaleh, Mohammad Mokhtari si Hamed Nour-Mohammadi (Iran), Tawakul Karman (Yemen), Ali Abdulhadi Mushaima(Bahrain) sunt figurile iconice ale revolutiilor din lumea araba despre care puteti afla mai multe in prezentarea interactiva de mai sus.
2
4
