Noua explozii puternice s-au produs, luni dimineata, la Sirt - orasul natal al liderului libian Muammar Gaddafi. Agentia France Presse relateaza ca ar fi vorba de un raid aerian al coalitiei. De altfel, inca de duminica seara aceasta localitate a fost tinta mai multor raiduri aeriene, iar un jurnalist al agentiei franceze de stiri relata ca au fost auzite patru explozii.

Pe strazile orasului circulau, duminica seara, persoane inarmate, la bordul a zeci de camionete, arborand fotografii ale colonelului Gaddafi, iar multi dintre ei trageau focuri de arma in aer.

Intre timp, tiruri ale apararii antiaeriene au fost executate duminica seara, la Tripoli, in capitala libiana inregistrandu-se numeroase explozii. Informatia a fost confirmata de televiziunea libiana de stat.

UPDATE: Secretarul de Stat american, Hillary Clinton a dat asigurari ca Statele Unite nu intentioneaza sa lanseze o operatiune militara in Siria, in ciuda violentelor puternice intre manifestanti si fortele de ordine.