Parlamentul turc a aprobat joi decizia Guvernului de la Ankara de a se alatura operatiunii navale a NATO ce urmareste impunerea unui embargo impotriva armamentului in Libia, transmit televiziunile de stiri din Turcia, preluate de Reuters. Turcia va trimite in zona nordului Africii patru fregate, un submarin si un vas de sprijin.

Turcia, care este o tara musulmana membra a NATO, va participa astfel la operatiunea navala ce vizeaza Libia.

Statele Unite doresc sa cedeze NATO comanda operatiunilor aeriene, insa insistenta Turciei de a se respecta anumite conditii a blocat obtinerea unui acord in aceasta chestiune.

Turcia doreste ca Alianta nord-atlantica sa detina singura controlul operatiunilor militare. Oficialii de la Ankara nu vor ca NATO sa realizeze operatiuni ofensive care ar putea afecta civili. In plus, Turcia nu doreste ca Alianta sa fie cea care sa impuna rezolutia ONU privind zona de interdictie aeriana.