Un studiu realizat pe noua tari arata ca religia in aceste state este pe cale de disparitie, sustin cercetatorii, care au identificat o crestere constanta in randul celor care nu au nicio afiliere religioasa, relateaza BBC.

Rezultatele studiului, care se bazeaza pe recensaminte incepand cu circa 100 de ani in urma, indica faptul ca religia va disparea cu totul in Australia, Austria, Canada , Cehia, Finlanda, Irlanda, Olanda, Noua Zeelanda si Elvetia.

Modelul matematic folosit incearca sa explice legatura dintre numarul respondentilor religiosi si motivele sociale aflate in spatele acestei afilieri.

"Ideea este destul de simpla. Postuleaza faptul ca grupurile sociale care au mai multi membri vor fi mai atractive, si in acelasi timp grupurile sociale au un rol sau statut social. De exemplu, in cazul limbilor, exista o utilitate mai mare in a vorbi spaniola in loc de limba Quenchuan, care este pe moarte, in Peru. Similar, exista un statut sau o utilitate in a fi membru al unei religii sau nu," a explicat cercetatori Richard Wiener, de la Universitatea din Arizona.

"Intr-un numar mare de democratii moderne seculare, a existat o tendinta ca oamenii sa se identifice ca ne-afiliati la religie; in Olanda, numarul reprezenta 40%, iar cel mai ridicat l-am vazut in Cehia - 60%," a continuat acesta.

Echipa a aplicat un model de dinamica neliniara, ajustand parametrii pentru avantajele sociale si utilitare ale statutului de membru intr-o categorie "ne-religioasa".

In toate tarile, acestia au fost similari si au indicat ca religia se indreapta catre extinctie.

"Evident, nu credem ca aceasta este structura de retele a unei societati moderne, unde fiecare persoana este influentata in mod egal de toti ceilalti oameni din societate," a mai spus Weiner, care a declarat ca echipa lucreaza pentru a adapta structura la una mai reprezentativa.

Totusi, potrivit acestuia, este vorba de un rezultat sugestiv, care indica o tendinta.