La exact opt ani de la inceperea celui de-al doilea razboi din Irak, o tara araba se afla din nou sub bombe. O Coalitie internationala vrea sa impuna zona de interdictie aeriana in Libia si sa il impiedice pe Muammar Gaddafi sa isi masacreze poporul. Coalitia actioneaza in baza mandatului dat de rezolutia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Avioanele bombardeaza tinte militare fixe si mobile. Gaddafi ameninta ca va transforrma Mediterana in „camp de lupta” si ca fortele sale vor ataca orice obiectiv „civil sau militar” din Mediterana. Deocamdata, riposta militara a fortelor lui Gaddafi este insa redusa.
Comunitatii internationale i-a fost nevoie de mai multe saptamani ca sa reactioneze. Am asistat la un veritabil balet diplomatic, la declaratii facute azi care erau retractate pe jumatate maine. Pana la urma, la impulsul Frantei si Marii Britanii a fost votata rezolutia 1973 a Consiliului de Securitate ONU. Dupa care, un summit extraordinar tinut la Paris a permis inceperea atacurilor. In ultima clipa, am putea spune, deoarece trupele lui Gaddafi bombardau deja ultimul bastion serios al insurgentilor, orasul Benghazi. Daca Gaddafi ar fi reusit sa preia puterea in Benghazi inainte de atacurile aliatilor, zona de excludere aeriana ar fi ramas practic fara obiect.
Cum s-a ajuns aici
Varfurile de lance ale operatiunii sint Franta si Marea Britanie. Franta lui Nicolas Sarkozy vrea sa stearga imaginea pe care a dat-o la inceputul revoltelor din „primavara araba”, cind fostul ministru de externe, Michelle Alliot Marie, propunea voalat sprijinul Parisului pentru Ben Ali ca sa stapaneasca manifestatiile impotriva regimului. Sarkozy a fost cel care si-a surprins partenerii europeni ( si chiar propriul ministru de externe, Alain Juppe ) in urma cu zece zile, recunoscind Consiliul National de Tranzitie ( din Benghazi ) drept unicul interlocutor din Libia. Sarkozy a facut aceasta declaratie dupa o intalnire cu Mustafa Abdel Jalil, fost ministru al Justitiei devenit seful politic al rebeliunii, pe care l-a primit la palatul Elysee. Interesant este ca aceasta intalnire a fost posibila gratie unui...filozof. Bernard Henri-Levy, unul dintre cei mai cunoscuti si mediatici eseisti francezi, angajat – cu mai mult sau mai putin succes - in numeroase cauze umanitare din Bosnia pina in Afganistan, se afla la Benghazi ca reporter amator. El e cel care s-a intalnit cu Abdel Jalil si l-a convins apoi pe amicul sau, Nicolas Sarkozy, sa il primeasca pentru o discutie. Din momentul in care a recunoscut Consiliul National de Tranzitie, Franta a devenit cel mai aprig sustinator al optiunii militare in Libia. Dupa cum se vede, caile diplomatiei nu sint numai complicate, ci si originale, uneori.
In Marea Britanie, David Cameron, avea si el motive pentru a sprijini acum interventia in Libia. Prim ministrul britanic voia sa faca uitate recentele critici privind o deplasare din februarie in Egipt si Kuweit, unde fusese insotit in primul rand de reprezentantii marilor trusturi producatoare de armament. Mai mult, potrivit ziarului The Times, guvernul britanic ar fi in incurcatura daca s-ar descoperi ca o parte din armele folosite impotriva manifestantilor in Libia si Bahrain sint de provenienta britanica. In plus, presa il criticase pe Cameron si pentru modul prost in care a gestionat repatrierea cetatenilor britanici din Libia. Inca un motiv pentru a dori sa isi imbunatateasca imaginea.
In Europa, Germania a fost cea mai reticenta. Motivele tin de istorie, dar si de chestiuni de actualitate. Dupa al doilea razboi mondial, Germania este extrem de reticenta in a sprijini actiuni militare. Razboiul din Afganistan, unde trupe germane sint prezente, este un subiect controversat la Berlin. Sa ne amintim ca anul trecut, presedintele german Horst Kohler a demisionat dupa ce a declarat ca „angajamentul militar german in Afganistan urmareste protejarea intereselor comerciale”. Orice initiativa militara trebuie sa aiba si acordul Parlamentului si e greu de crezut ca in acest context, parlamentul german ar fi aprobat sustinerea unei interventii militare intr-o alta tara. Mai mult, in Germania vor avea loc mai multe alegeri regionale in urmatoarele luni, iar coalitia condusa de Angela Merkel e intr-o pozitie fragila. Presa de la Berlin a criticat insa atitudinea autoritatilor germane. Der Spiegel remarca faptul ca, la votul din Consiliul de Securitate al ONU, „Germania si-a ales prieteni ciudati. Germania, o democratie care pune pret pe respectarea drepturilor omului, a fost alaturi de doua tari, Rusia si China, care au probleme la acest capitol, si nu a votat cu partenerii sai traditionali, Marea Britanie, Statele Unite si Franta”. Germania, care vrea sa obtina – justificat – un loc permanent in Consiliul de Securitate al ONU, ar putea intampina unele probleme dupa acest episod.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
