Cutremurul care s-a produs vineri in Japonia a fost cauzat de incalzirea globala, au declarat mai multi activisti ecologisti, citati de catre The Daily Caller. "Mama Natura ne-a dat din nou un semn ca trebuie sa combatem schimbarile climatice", a afirmat Staffan Nilsson, presedintele European Economic and Social Committee, cerand solidaritate la nivel global pentru combaterea schimbarilor climatice. Scepticii sustin insa ca nu exista o legatura dovedita intre incalzirea globala si cutremure.

"Unele insule (n.red. japoneze) afectate de incalzirea globala au fost lovite de cutremur. N-a venit nici acum timpul sa ne demonstram solidaritatea - cel putin solidaritatea in combaterea schimbarilor climatice si incalzirii globale, precum si in adaptarea la aceste probleme?", a afirmat Nilsson.

El a adaugat ca "Mama Natura ne-a dat din nou un semn ca ceea ce trebuie sa facem este sa fim solidari".

The Daily Caller a precizat ca activistii ecologisti au postat mii de mesaje pe Twitter in care cer ca tarile sa actioneze "in sfarsit" impotriva incalzirii globale.

Iata cateva dintre aceste mesaje, intr-o compilatie realizata de Competitive Enterprise Institute:

* AliceTMBFan: "2 ore de geografie despre Japonia m-au facut sa ma intreb... poate ca incalzirea globala este mult mai serioasa decat am crezut noi"

* Arbiterofwords: "Sunt ingrijorat ca seismul japonez, care se adauga altor dezastre naturale recente, este un semn ca am depasit punctul de unde nu mai exista intoarcere in ceea ce priveste incalzirea globala"

* MrVikas: "Evenimente precum seismul si tsunamiul din Japonia TREBUIE sa mentina schimbarea climatica in prim-planul gandirii politice"

* Tayyclayy: "Un seism cu magnitudinea de 8.9 grade a lovit Japonia... Si unii mai afirma ca schimbarile climatice nu sunt adevarate?!”

* DanFranklin: "N-am crezut niciodata cu adevarat in toata aceasta discutie despre incalzirea globala, insa, dupa seismul din Noua Zeelanda si cel din Japonia, poate ca noi am ruinat globul"

The Daily Caller il citeaza pe Tom Borelli de la Free Enterprise Project care contrazice opiniile ecologistilor: "Alarmistii incalzirii globale vor exploata orice dezastru natural pentru a-si promova agenda... Prima data e vorba de incalzirea globala, apoi e vorba de schimbarile climatice, acum vorbim probabil de instabilitatea tectonica - fara indoiala, toate cauzate de om".

La randul sau, Dan Weiss, Director of Climate Strategy in cadrul Center for American Progress, si-a exprimat si el scepticismul pe marginea unei legaturi intre incalzirea globala si seismul din Japonia: "Nu sunt om de stiinta, insa n-am auzit niciodata de o legatura intre incalzirea globala si cutremure".