Televiziunea de stat de la Tripoli a anuntat joi ca fortele guvernamentale au curatat localitatea Ras Lanuf de "bandele inarmate", o referire la rebelii care lupta impotriva regimului lui Muammar Gaddafi, transmite Reuters. Trupele rebele au negat insa ca localitatea aflata in estul Libiei, cunoscuta pentru imensele rezerve de petrol pe care le detine, a cazut in mainile fortelor loiale lui Gaddafi.

Rebelii au fost alungati din Ras LanufFoto: Agerpres

Reuters precizeaza ca pozitiile rebelilor din apropiere de Ras Lanuf au fost intens bombardate joi dimineata.

Martorii au relatat ca cel putin doua tancuri apartinand trupelor guvernamentale au avansat spre oras.

Un soldat rebel a declarat ca fortele guvernamentale au intrat in oras, iar rebelii s-au retras cativa km spre est. Alti doi rebeli au negat insa ca orasul e controlat de trupele lui Gaddafi.

Un spital local a anuntat ca cel putin patru persoane au murit, iar alte 35 au fost ranite in confruntarile de joi.

Televiziunea oficiala de la Tripoli a relatat, de asemenea, ca un alt oras din estul tarii, Brega, "a fost curatat" de rebeli, insa un corespondent Reuters a declarat ca nu a vazut in localitate niciun soldat din trupele pro-guvernamentale.

Rebelii au declarat ca avioane de vanatoare au bombardat Brega in timpul zilei.