Terminalul 5 al aeroportului britanic Heathrow a fost evacuat partial de politie, dupa ce a fost gasit un pachet suspect, informeaza BBC. Pe de alta parte, Sky News, citati de Reuters, relateaza ca in zona s-a aflat un barbat care ameninta ca se arunca in aer.

UPDATE Politia a anuntat ca alerta a fost ridicata, iar Terminalul a fost redeschis.

Purtatorul de cuvant de la Politia Metropolitana londoneza a declarat ca incidentul a implicat un pachet suspect, care s-a dovedit a nu fi ceva periculos.

Nu s-au facut arestari.

"Avem o alerta de securitate la Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow si o mica sectiune a cladirii a fost inchisa, ca masura de precautie," declarase acesta cu putin timp inainte.

Politia nu a confirmat informatia Sky News, care relatase ca a avut loc o altercatie cu un barbat care a amenintat ca se va arunca in aer.