“Un plan care va schimba total viitorul Uniunii Europene”, scria presa europeana la inceputul lunii februarie, atunci cand Angela Merkel si Nicolas Sarkozy au scos la lumina proiectul numit “Pactul pentru Competitivitate”. In timp ce in Romania subiectul Schengen era incins la cote maxime, nervii liderilor europeni erau arsi de asa-numitul dictat Berlin-Paris. Incepuse joaca Europei de-a imperiul franco-german.
Aceasta istorie nu ar fi inceput sa se scrie daca Grecia si Irlanda nu ar fi intrat pe toboganul crizei. Membre ale zonei Euro, cele doua state inglodate in datorii nu puteau fi lasate sa intre in faliment de celelalte tari care folosesc moneda unica. Dar o salvare fara aportul nababului Europei, Germania, ar fi fost imposibila. Astfel ca, in ciuda opozitiei viguroase a nemtilor speriati ca vor trebui sa plateasca oalele sparte de lenesii din sud (spaniolii si portughezii avand si ei probleme), Angela Merkel s-a vazut silita sa-si transforme tara in garantul datornicilor europeni. Dar nimic pe gratis.
Intr-o seara la sfarsitul lui ianuarie, in resedinta ei de langa Berlin, cancelarul german incerca sa-l “seduca” pe Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene. Portughezul, care a ajuns in inalta functie cu sprijinul Angelei Merkel, se afla in mijlocul unei campanii de emancipare de sub umbra protectoarei sale teutone. Doar ca Merkel avea alte planuri: construirea unui guvernante economice europene, croita departe de ochii lumii de catre cancelarul german si ambitiosul presedinte al Frantei. Principalele puncte ale planului prezentat lui Barroso erau:
- uniformizarea taxelor in tarile zonei Euro si interzicerea practicarii unei cote unice de impozitare scazute;
- uniformizarea varstei de pensionare in tarile zonei Euro;
- desfiintarea indexarii salariilor cu inflatia si introducerea in Constitutie a unei limite de indatorare;
- recunoasterea mutuala in tarile zonei Euro a atestatelor profesionale.
Aceasta serie de masuri, care urmau sa fie cunoscute sub numele de “Pactul de Competitivitate”, ar fi trebuit sa intareasca o decizie luata de cei 27 membri UE in septembrie 2010, prin care fiecare proiect de buget national trebuie in prealabil supus aprobarii la Bruxelles. Practic, Merkel si Sarkozy propuneau o politica economica europeana comuna, dar una convenabila intereselor franco-germane.
Subiectul discretei intalniri dintre Merkel si Barroso a devenit public abia cu patru zile inainte de reuniunea regulata a liderilor europeni. Revista germana Spiegel devoala punctele “Pactului pentru Competitivitate”, vorbind si despre reactia temperamentala a lui Barroso, transformat peste noapte in presedintele unei organizatii scurtcircuitate de intelegerea franco-germana. Caci intregul proces urma sa fie controlat la nivel interguvernamental, Comisia Europeana devenind doar un glob in bradul lui Santa Klaus.
Insa in timpul summit-ului UE din 4 februarie, s-a declansat furtuna. “Dictatul” Merkel-Sarkozy starnise toate sensibilitatile mocnite ale celorlalti europeni.
In primul rand a fost acuzata inabilitatea diplomatica de a permite scurgerea in presa a unui document atat de important inainte de informarea oficiala a celorlalte cancelarii europene. Apoi, perspectiva unei guvernante europene economice alcatuite din cele 17 tari din zona Euro intrupa spectrul cel mai de temut pentru noii membri UE: o Europa in doua viteze. Caci majoritatea deciziilor economice importante urmau sa fie luate mai intai in cercul celor 17, urmand apoi a fi supuse unei formale stampilari in cercul largit al UE-27. Premierul polonez Donald Tusk, sustin surse europene, a lansat chiar o maciuca retorica in directia Angelei Merkel: “Noi restul va stam cumva in cale?”. In ciuda asigurarilor ca “Pactul pentru Competitivitate” este deschis nu doar tarilor din zona euro, banuielile polonezilor aveau sa se vada confirmate. Din cu totul alte motive, britanicii si suedezii (nici ei membri ai zonei Euro) si-au exprimat rezervele. Impotriva s-a declarat Belgia, unde salariile sunt indexate cu inflatia prin traditie, Austria, unde varsta de pensionare este un subiect politic de mare importanta si datornica Irlanda, a carei atractivitate depinde de cota unica de impozitare foarte scazuta. Semnificativa este si opozitia unuia dintre cei mai influenti politicieni din zona euro, Jean-Claude Juncker (presedintele grupului ministrilor de finante din zona euro), care remarca cu justete ca “nu trebuie sa uitam ca economia germana sustinuta de export a beneficiat, ani de zile, din plin de cererea din Europa de Sud”.
Pentru Romania, aplicarea in urmatorii cinci ani a masurilor prevazute de “Pactul pentru Competitivitate” ar fi echivalentul unui cataclism, realitate semnalata si de presedintele Traian Basescu care respinge “categoric” ideea coordonarii in domeniul impozitelor, aceasta fiind deocamdata singura reactie a Romaniei la cel mai fierbinte subiect european al anului. Ce ar manca locuitorii unei tari cu salarii romanesti si impozite germane nimeni nu ar vrea sa afle. Oricum toate masuri propuse sunt greu de impus fara plata unui mare cost politic. Si, ca peste tot, politicienii europeni inghit multe pana vine vorba de popularitatea lor.
De altfel putini sunt liderii europeni carora “Pactul pentru Competitivitate” le-ar conveni politic mai mult decat lui Nicolas Sarkozy si Angelei Merkel. Pentru cancelarul german, obligatia nepopulara acasa de a garanta cu banii Germaniei datoriile celorlalti europeni s-ar putea transforma in oportunitatea nepretuita de a deveni un personaj marcant in istoria Uniunii, calcand astfel pe urmele lui Helmut Kohl. Daca oricum medicamentul e amar, macar sa-l inghitim cu folos, pare sa fie calculul Angelei Merkel, sprijinita in initiativa sa de importanti industriasi germani. De cealalta parte, Nicolas Sarkozy este unul dintre liderii care sustin de mult timp o armonizare a politicilor economice din UE, “Pactul pentru Competitivitate” devenind astfel mult-ravnita si deocamdata absenta sa victorie pe plan extern.
Pus in fata unei opozitii atat de redutabile, planul franco-german si-a gasit salvarea acolo unde toate tensiunile inter-europene se inmoaie: birocratia europeana. Pe 27 februarie, o propunere atenuata a “Pactului pentru Competitivitate” este elaborata de echipa celor doi presedinti europeni, Jose Manuel Barroso si Herman Van Rompuy. Toti termenii categorici anteriori se imblanzesc sub influenta birocratilor de la Brussels, al caror har pare a consta in imblanzirea “scorpiei franco-germane”. Alternativa a fost primita cu satisfactie moderata in celelalte capitale europene, uniformizarea taxelor ramanand insa un cui al lui Pepelea. Astfel, sustin surse europene, se va renunta de exemplu la obligatia introducerii in Constitutie a unei limite de indatorare sau la indexarea salariilor cu inflatia.
Dar Europa celor doua viteze pare sa fie deja o realitate, temerea polonezilor intrupandu-se: doar cele 17 tari ale zonei Euro vor participa la discutiile decisive pe tema “Pactului pentru Competitivitate”, discutii care vor incepe vineri, pe 11 martie. Abia atunci vom vedea daca joaca Europei de-a imperiul franco-german va inceta sa fie un simplu joc.
7
4
