Postul de televiziune Al Jazeera a anuntat ca sase dintre jurnalistii sai de la serviciul de limba engleza au fost eliberati luni dupa-amiaza de autoritatile egiptene, la cateva ore dupa ce fusesera retinuti in Cairo, transmite Reuters. Arestarea ziaristilor a venit la o zi dupa ce guvernul din Cairo a cerut canalului de televiziune sa-si opreasca operatiunile in Egipt.

Al Jazeera in CairoFoto: Agerpres

Al Jazeera a anuntat eliberarea ziaristilor pe canalul sau de limba araba. Postul a anuntat ca fortele de securitate egiptene au confiscat o camera de luat vederi de la ziaristii Al Jazeera.

Eliberarea ziaristilor a fost solicitata inclusiv de catre Departamentul de Stat al SUA, care a spus luni ca "suntem ingrijorati de inchiderea postului Al Jazeera in Egipt si de arestarea corespondentilor sai. Egiptul trebuie sa fie deschis, iar reporterii eliberati".

Duminica, ministrul egiptean al Informaţiilor a ordonat interzicerea transmisiunilor postului de televiziune Al-Jazeera si ridicarea legitimatiilor de presa a angajatilor postului care a relatat pe larg despre manifestaţiile anti-guvernamentale.

La scurt timp dupa anunt, Al-Jazeera a continuat sa transmita in Egipt.