Presedintele Chinei, Hu Jintao, a declarat joi la Washington ca tara sa nu are niciun interes in a se implica intr-o cursa armata sau de a domina alte natiuni din punct de vedere militar, relateaza BBC.

"Nu ne angajam in curse armate si nu reprezentam o amenintare militara pentru nicio alta tara", a declarat liderul chinez in cadrul unui discurs sustinut in fata unor oameni de afaceri si politicieni de top din SUA.

Hu a facut un apel la cooperare din partea americana pe teme economice si de securitate.

"China nu va cauta niciodata hegemonia si nu va urmari o politica expansionista", a spus Hu in cea de-a treia zi a vizitei sale la Casa Alba.

Referitor la problema drepturilor omului in China, Hu a declarat ca tara sa mai are "multe" de realizat.