Raportul realizat de autoritatile ruse pe marginea accidentului de avion in care si-au pierdut viata zeci de demnitari polonezi este "incomplet", iar Varsovia doreste sa aiba discutii suplimentare cu Moscova in aceasta chestiune, a declarat joi premierul Donald Tusk, citat de Reuters. Seful Executivului de la Varsovia a adaugat ca partea poloneza poarta cea mai mare parte din vina pentru accidentul din 10 aprilie 2010. Potrivit rezultatelor finale ale raportului privind tragedia de la Smolensk, dat publicitatii de Rusia, inalti oficiali polonezi prezenti in avionul presedintelui Lech Kaczynski au facut presiuni asupra echipajului sa aterizeze, in ciuda avertismentelor rusesti si a conditiilor meteorologice nefavorabile.

Membrii echipajului polonez se temeau ca Lech Kaczynski "ar fi innebunit" daca s-ar fi anulat aterizarea, arata inregistrarile audio.

Potrivit acestui raport, avionul lui Lech Kaczynski a dorit sa aterizeze in ciuda avertismentelor transmise de reprezentantii aeroportului, se arata in raportul final asupra accidentului, transmis miercuri partii poloneze de catre Comisia tehnica a Comitetului interstatal pentru aviatie (MAK).

"Din perspectiva Poloniei... acest raport e incomplet", a spus Tusk in cadrul unei conferinte de presa. "Vom cere partii ruse sa purtam discutii pe versiunea finala a raportului. Daca aceste discutii esueaza, am putea apela la specialisti internationali", a adaugat premierul polonez.

Tusk a spus ca a acceptat ca partea poloneza poarta cea mai mare parte din vina pentru accident, insa sustine ca controlorii de trafic din Rusia si starea infrastructurii aeroportului din Smolensk ar fi putut contribui la dezastru.

"Daca exista ceva care ma preocupa e contextul politic in care a avut loc ancheta din Rusia", a spus Tusk, incercand, potrivit Reuters , sa sugereze ca unii oficiali rusi ar fi putut sa musamalizeze aspecte ale investigatiei.

Reuters scrie ca Tusk se afla sub presiunea principalului partid de opozitie pentru a respinge raportul Rusiei. Premierul incearca insa sa nu afecteze relatiile dintre Polonia si Rusia, usor imbunatatite in ultimul an.

Jaroslaw Kaczynski, fratele presedintelui mort in catastrofa aeriana si liderul partidului Lege si Justitie, a afirmat ca raportul Rusiei este "un afront la adresa Poloniei".

In data de 10 aprilie 2010, avionul prezidential Tupolev Tu-154, cu 96 de persoane la bord, printre care presedintele Lech Kaczynski, sotia sa si numerosi oficiali de rang inalt, s-a prabusit in timp ce incerca sa aterizeze pe aeroportul Smolensk (vestul Rusiei). Nu a existat niciun supravietuitor.

In 24 decembrie 2010, Varsovia a calificat versiunea initiala a raportului drept "inacceptabila", solicitand includerea in versiunea finala a constatarilor partii poloneze.